Premiile Academiei Române, decernate vineri!

0

Premiile Academiei Române pentru anul 2013 vor fi decernate vineri, în cadrul unei ceremonii care va avea loc în Aula forului.

Potrivit unui comunicat al instituției, transmis miercuri Agerpres, premiile se acordă oamenilor de știință și litere, artiștilor români, din țară sau din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea și opera lor, la dezvoltarea culturii și științei românești. Diplomele vor fi înmânate de academicianul Ionel-Valentin Vlad, președintele Academiei Române, în prezența Biroului Prezidiului.

Bilanțul anului 2013 se concretizează în 68 de premii, acordate unui număr de 145 de laureați, pentru opere individuale sau colective sau pentru întreaga creație. Din cele 78 de premii stabilite prin Regulament, 10 nu au fost acordate.

Fiecare premiu poartă numele unei personalități ilustre din domeniul creației științifice, literare și artistice naționale.

Cele 14 domenii în cadrul cărora vor fi acordate premiile sunt Filologie și literatură; Științe istorice și arheologie; Științe matematice; Științe fizice; Științe chimice; Științe biologice; Științe geonomice; Științe tehnice; Științe agricole și silvice; Științe medicale; Științe economice, juridice și sociologie; Filosofie, teologie, psihologie și pedagogie; Arte, arhitectură și audiovizual și Știința și tehnologia informației, se arată în comunicatul Academiei Române.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.