A murit chitaristul George Pătrănoiu!
Considerat unul din cei mai buni chitariști de după ’89, George Pătrănoiu a murit în această dimineață, la ora 5, după ce s-a luptat trei ani de zile cu o formă de cancer și a suferit recent o nouă intervenție chirirgicală de îndepărtare a unei tumori localizată la coloană.
George Pătrănoiu, care a cântat în multe formații, a fost membru fondator la Taxi, Schimbul III, Metrock, a încercat mult timp să ascundă drama sa, relatează Romaniatv.net.
Solidare cu situația instrumentistului care a împlinit 43 de ani, trupele alături de care Pătrănoiu a cântat ani buni, au făcut donații și au organizat pe 6 decembrie o gală muzicală pentru a strânge fonduri necesare procesului de recuperare a artistului. Au cântat atunci pentru Pătrănoiu foștii săi colegi din Taxi, Sarmanele Reci, Tudor Turcu Band, Vladi Cnejevici & Teo Boar, Victor Solomon și Florian Stoica, dar și Pact, avându-l la voce pe Adi Ordean.
„Unul dintre cei mai buni chitarişti ai acestei ţări, omul cu mâini şi suflet de aur, membru fondator al trupei Taxi, colegul nostru în perioada 1999 – 2006, prietenul nostru, George Pătrănoiu, a plecat. Acolo, sus. Unde ştim că e deja pregătită o chitară. La care doar el poate să cânte”, a anunţat trupa Taxi, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.
George Pătrănoiu a murit sâmbătă dimineaţă, în urma unei suferinţe îndelungate, după cum au anunţat apropiaţii acestuia, pe contul de Facebook al chitaristului.
Născut pe 4 august 1973, George Pătrănoiu a fost cotat ca fiind unul dintre cei mai buni chitarişti din România. El a activat în trupele Taxi (membru fondator), Schimbul 3, Metrock, Raza şi Act. A fost implicat în numeroase proiecte muzicale inedite: a interpretat „Simfonia 40” de Wolfgang Amadeus Mozart, împreună cu Orchestra Simfonică a Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Brăila, a susţinut un workshop pentru Jackson’s Guitars şi a fost unul dintre cei patru chitarişti selectaţi pentru evenimentul Guitaromania, care a avut loc într-un club bucureştean, în 2011.
George Pătrănoiu suferea de câţiva ani de cancer amigdalian. După două operaţii suferite de George Pătrănoiu a urmat o perioadă în care părea că boala intră în remisie, însă aceasta a revenit în diferite forme, în ultima perioadă a vieţii sale, artistul având multiple metastaze. În luna noiembrie, acesta a suferit o nouă intervenţie chirurgicală.
Pentru ajutorarea sa, trupele Taxi şi Sarmalele Reci, alături de alţi artişti, au susţinut pe 6 decembrie, pe scena Berăriei H din Bucureşti, un concert caritabil.