Tăriceanu, din dedesubturile demisiei lui Ponta

0

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a vorbit în ediția de vineri a emisiunii ”Dosar de politician”, de pe B1 TV, despre momentul demisiei lui Victor Ponta din fruntea Guvernului, precum și despre perioada consultărilor președintelui Klaus Iohannis cu partidele politice, în vederea numirii unui premier.

Tăriceanu a spus că înaintea anunțului oficial cu privire la demisie, Victor Ponta a avut o discuție cu partenerii de coaliție și că acesta luase deja decizia de a pleca din fruntea Guvernului.

”Nu am aflat de la televizor. Am aflat în dimineața acelei zile. Am avut o convorbire cu domnul Ponta și după aceea am făcut o reuniune la care a participat și domnul Dragnea, cu el cred că a vorbit înaintea mea. Era domnul Ponta, era domnul Dragnea, cred că era și domnul Oprea. (…) Eu cred că probabil tensiunea din ziua precedentă, generată de tragedia din clubul Colectiv, manifestațiile de stradă probabil că l-au făcut să considere serios această opțiune. Eu cred că ar fi avut o altă soluție, poate. În fine, premierul decide și nu a stat să ne dea explicații detaliate. Nici nu a încercat cineva să îl întoarcă din drum. Era foarte ferm în această decizie. Nu ne-am sfătuit”, a spus Tăriceanu.

”Am fost invitați separat la consultări. Nu a fost invitat USL. Înainte de a doua rundă de consultări am avut două discuții cu domnul Dragnea, ne-am consultat la telefon. Eu înainte spusesem că ar fi fost bine să facem o propunere împreună. Domnul Dragnea mi-a comunicat că PSD are o propunere, în persoana domnului Liviu Voinea. Eu cred că fiecare partid are dreptul, mai ales la a doua rundă de consultări, să avanseze un nume de prim-ministru. I-am spus domnului Dragnea că nu cred că este cea mai bună propunere, dar i-am transmis că poate să conteze și pe sprijinul nostru”, a mai spus Tăriceanu.

Întrebat dacă mai există coaliția PSD-UNPR-ALDE, șeful Senatului a răspuns: ”Nu am hotărât să ne despărțim. Asta este realitatea. Nu e o despărțire, dar s-a văzut, am avut puncte de vedere diferite, în primul rând în legătură cu soluția propusă de președinte. Noi i-am spus președintelui foarte clar, la a doua rundă de consultări, că nu suntem de acord cu soluția unui premier tehnocrat, pentru că înfrânge un principiu fundamental al democrației reprezentative”.

Tăriceanu a mai precizat că a avut sentimentul că președintele Klaus Iohannis a organizat consultările cu partidele politice ca o simplă formalitate. ”Eu așa am avut sentimentul. Consultările s-au desfășurat foarte civilizat. Am fost chemați la consultări, ne-am dus, ne-am spus punctul de vedere, era obligația noastră să o facem. Cred că a profitat președintele de situația creată neexistând o majoritate, așa cum ar fi trebuit să se întâmple. Între runda întâi de consultări și a doua partidele trebuiau să se întâlnească între ele și să se pună de acord cu privire la o propunere”, a mai declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.