Kovesi ar putea fi schimbată de la șefia DNA

0

Ministrul Justiţei, Raluca Prună, a declarat că, deşi există posibilitatea legală a reinvestirii unor persoane în funcţia de procuror şef, „societatea românească este, la acest moment, destul de antagonică şi cred că o procedură – vorbesc ca principiu – de reînvestire a unei persoane care a făcut dovada unei bune administrări, dovadă de integritate şi profesionalism, ar expune acea persoana criticii unei părţi din societate”. Ministrul face astfel aluzie la mandatul Laurei Codruţa Kovesi în fruntea DNA, fiind primul semnal oficial că acesta ar putea să nu mai fie prelungit.

Mandatele de procurori şefi ale Laurei Codruţa Kovesi şi Tiberiu Nițu expiră în primavara anului viitor.

Întrebată dacă ia în calcul prelungirea mandatelor pentru şeful DNA şi procurorul general, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a precizat: „Ar fi neserios din partea mea să mă lansez în speculații cu privire la prelungirea sau nu a unor mandate. Sigur, ca principiu, am spus că legea dă posibilitatea reînvestirii unei persoane, însă iarăși cred că societatea românească este, la acest moment, destul de antagonică și cred că o procedură – vorbesc ca principiu – de reînvestire a unei persoane care a făcut dovada unei bune administrări, dovada de integritate și profesionalism, ar expune acea persoană criticii unei părți din societate”, a precizat ministrul.

Totodată, Raluca Prună a precizat că îi va încuraja pe oamenii integri din sistemul judiciar să-şi depună candidatura.

Eu înțeleg din motive de transparență să fac publice criteriile de profesionalism, integritate, performanță, astfel încât să fiu împăcată cu propunerile pe care le pun pe masa CSM-ului și, finalmente, pe masa președintelui. Nu voi face o procedură complicată, pentru că la aceste funcții de conducere în parchete nu vorbim de concursuri. Am obligația morală, și am să fac asta, să merg personal în țară, la curțile de apel și la parchetele de pe lângă curtea de apel să-i încurajez pe cei integri și foarte buni să-și depună candidatura”, a spus Prună.

Potrivit legii, cel care face propunerile de numire în aceste funcţii este ministrul Justiţiei, apoi CSM acordă un aviz consultativ, iar numirea efectivă îi revine preşedintelui Klaus Iohannis.

Kovesi a fost numită la şefia DNA în mai 2013, pentru un mandat de trei ani cu posibilitatea prelungirii, după două mandate de procuror şef la Parchetul General.

De cealaltă parte, procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a depus la CSM o solicitare privind mutarea sa la Curtea de Apel Ploieşti, după finalizarea mandatului său la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă, potrivit unui comunicat al Ministerului Public, aceasta nu este decât procedura care trebuie îndeplinită cu şase luni înainte de expirarea mandatului.

Tiberiu Niţu a devenit procuror general al României în 16 mai 2015, iar termenul de 6 luni se împlinea la data de 16.11.2015, la care a fost depusă şi cererea, soluţionată favorabil pe data de 17 noiembrie. „Prin formularea acestei cereri, procurorul general s-a conformat dispoziţiilor legale şi regulamentare privind cariera procurorilor, orice altă interpretare fiind pură speculaţie”, se mai arată în documentul amintit.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.