Ponta va candida în 2016 din partea PSD Gorj

0

Fostul premier Victor Ponta a făcut, marţi, un anunţ de ultimă oră. Aceasta a declarat că va candida, în 2016, pentru un nou mandat de parlamentar din partea PSD Gorj, dacă social-democraţii îl vor pe liste, potrivit Romania TV. Ponta susţine că are sprijinul organizaţiei din Gorj şi că nu s-a aşteptat niciodată să fie trădat de colegii lui.

Victor Ponta a mers, marţi, la cabinetul său parlamentar de la Târgu-Jiu, unde s-a întâlnit cu colegii social-democraţi din colegiul de la Gorj.

Întrebat de jurnalişti dacă va mai candida la alegerile din 2016, fostul premier a spus că „da”, în cazul în care colegii de la PSD Gorj îşi doresc acest lucru. „Dacă mă pun pe listă, da. În 2016, îmi doresc să fim sănătoși și toate lucrurile bune pe care le-am făcut în anii aceștia să continue, că nu trebuie făcut nimic altceva decât să nu stricăm ce s-a început. Proiectul meu este întotdeauna alături de PSD Gorj. Dacă ei mă vor (cei de la Gorj — n.r.), eu îi vreau, toată lumea e mulțumită”, a precizat Victor Ponta, întrebat de jurnaliști dacă va candida la alegerile parlamentare.

Fostul premier le-a mulţumit celor care i-au fost alături în campaniile electorale. „Vreau să le mulțumesc tuturor celor din Gorj, care întotdeauna au fost alături de mine și de noi în toate campaniile, și sunt convins că o să fie alături de noi și în 2016, atunci când, așa cum e normal, sunt alături de oamenii care au fost totdeauna echipa mea de la Gorj”, a mai spus fostul prim-ministru.

Luni, Victor Ponta şi foştii miniştri ai cabinetului său au avut o reuniune secretă. La întâlnire au participat şi Daniel Constantin, Rovana Plumb şi Nicolae Bănicioiu, potrivit unor surse politice.

Aceasta a fost prima reuniune, în această formulă, după demisia lui Ponta de la Guvern. În plus, ea a venit după mai multe săptămâni în care Victor Ponta a lipsit cu desăvârşire din spaţiul public şi din viaţa politică. N-a mai participat la nicio reuniune de partid şi nici în Parlament nu a mai venit.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.