Francesco Napoli, vedeta Revelionului din Piața Mare a Sibiului
Paula Seling va concerta în seara de Revelion, la Sala Thalia, iar pe scena ce va fi amplasată în Piața Mare din centrul Sibiului vor urca în noaptea de Revelion, Corina Chiriac, Silvia Dumitrescu, Dida Drăgan, Adrian Daminescu, Gabriel Cotabiță, Adrian Romcescu și Riff, au anunțat organizatorii.
Invitatul special al Revelionului „Retro” de la Sibiu, din aer liber, va fi Francesco Napoli.
„La miezul nopții va avea loc un spectacol de lasere, lumini și confeti care vor marca trecerea în noul an. Programul Revelionului 2016 va fi prezentat de Silvia Dumitrescu și Florin Apostol”, informează site-ul Primăriei Sibiu.
Dacă în Piața Mare concertul va fi gratuit, cei care doresc să o vadă pe Paula Seling, în Sala Thalia a Filarmonicii de Stat, trebuie să își cumpere bilete, ale căror prețuri sunt între 75 și 100 de lei. Paula Seling va fi vedeta spectacolului „New Year’s Jazz”, alături de Mihaela Paton, Sibiu Big Band, Romulus Cipariu și Ciprian Dancu.