Liderul Jobbik, noi atacuri la adresa României

0

Gabor Vona, liderul partidului Jobbik, de extremă dreapta, din Ungaria a cerut convocarea unei ședințe extraordinare comune a comisiilor pentru politică externă și solidaritate națională din parlamentul ungar pentru audierea ambasadorului român la Budapesta după arestarea recentă în România a unor lideri ai grupării „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” (HVIM) din Transilvania, transmite duminică Radio România Actualități.

În comunicatul semnat de Vona, acesta vorbește despre măsuri „antimaghiare și bazate pe intimidare” ale autorităților române, și consideră că guvernul și diplomația de la Budapesta au păstrat până acum tăcerea în ceea ce privește „abuzurile” autorităților române și încălcarea drepturilor individuale și colective ale comunității maghiare.

Potrivit comunicatului, acuzarea și arestarea neîntemeiate ale liderului „Mișcării de Tineret 64 de Comitate” din Transilvania și președintelui filialei din Târgu Secuiesc a acestei grupări, șicanarea mai multor formații de muzică, perturbarea unor manifestări ale maghiarilor de către autorități indică o direcție șovină, pe care Ungaria nu o poate lăsa fără răspuns.

Curtea de Apel București a decis miercuri arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Szocs Zoltan, lider al grupării naționalist-extremiste „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” (HVIM) din Transilvania, acuzat de DIICOT că i-ar fi instigat pe membrii organizației să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat pe care să îl detoneze la Târgu Secuiesc în timpul manifestărilor de Ziua Națională a României.

Tot în acest dosar, Beke Istvan, cetățean român de etnie maghiară, a fost arestat preventiv pe 1 decembrie, el fiind acuzat că intenționa să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat la manifestația de Ziua Națională de la Târgu Secuiesc.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.