Accident groaznic în Bistrița. Un mort și șase răniți!

Un bărbat și-a pierdut viața, iar alte șase persoane au fost rănite în urma unui grav accident produs duminică seara pe DN 17, în localitatea Șieu Măgheruș din județul Bistrița-Năsăud.

Din primele date, rezultă că șoferul care a decedat, în vârstă de 42 de ani și domiciliat în județul Botoșani, a încercat să efectueze o depășire, moment în care a acroșat mașina care se afla în fața sa, după care a intrat în coliziune cu o altă mașină care circula regulamentar din sens opus. Un alt autoturism care se afla în spatele celui care a provocat accidentul a intrat în mașinile deja lovite.

În urma accidentului, traficul rutier pe DN 17 a fost blocat mai bine de o oră, iar la fața locului au intervenit două echipaje de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă, două echipaje de prim ajutor ale SMURD și o ambulanță.

Femeia de 36 ani care conducea autoturismul lovit pe contrasens, originară din Satu Mare, a avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru a fi scoasă dintre fiarele contorsionate.

O altă femeie, care se afla în autoturismul condus de bărbatul care a decedat, se află în stare gravă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Viorel Botezatu, trei dintre răniți au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din Bistrița, iar alți trei au refuzat internarea, pe motiv că rănile lor nu sunt grave.

Polițiștii au deschis o anchetă, pentru a stabili exact condițiile în care s-a produs accidentul rutier de pe DN 17.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.