Alarmant: Coreea de Nord a testat bomba cu hidrogen!

Coreea de Nord a anunțat că a efectuat primul test „reușit” de bombă cu hidrogen, marcând un avans important în programul ei nuclear dacă se confirmă, la câteva ore după ce a fost detectat un cutremur ce părea a fi artificial în apropierea unui sit de testare nucleară, informează Yonhap, AFP și Reuters.

Prim-ministrul japonez Shinzo Abe a calificat miercuri testul de bombă cu hidrogen realizat de Coreea de Nord o „provocare gravă” în fața eforturilor mondiale de neproliferare nucleară și o „amenințare serioasă” împotriva Japoniei, informează Reuters și AFP.

Departamentul Apărării Statelor Unite „examinează informațiile despre un posibil eveniment seismic lângă instalațiile nucleare nord-coreene”, a declarat marți un oficial american, sub acoperirea anonimatului și citat de Reuters. „Primul test de bombă cu hidrogen a fost finalizat cu succes la 10.00 (1.30 GMT) la 6 ianuarie 2016, pe baza determinării strategice a Partidului Muncitoresc” la putere, a anunțat televiziunea de stat nord-coreeană.

Testul nuclear, efectuat înaintea zilei de naștere a liderului Kim Jong Un la sfârșitul săptămânii, este al patrulea în această țară izolată, aflată sub noi sancțiuni ale SUA și ONU pentru programele ei nuclear și de rachete.

Un seism de magnitudine 5,1 a fost înregistrat miercuri în apropierea unui sit nord-coreean de teste nucleare, a anunțat Institutul de geologie al Statelor Unite (USGS), ridicând temeri că Phenianul a procedat la un nou test atomic, informează Reuters și AFP.

USGS a explicat că epicentrul cutremurului a fost situat în nord-estul Coreii de Nord, la cincizeci de kilometri nord-vest de Kilju, adică foarte aproape de situl de teste nucleare de la Kilju. Biroul seismologic chinez a estimat că acest seism a fost probabil o „explozie”.

„Suspectăm un cutremur provocat de om și analizăm amploarea și epicentrul seismului cu Institutul geofizic al Coreii de Sud”, a declarat la rândul său un responsabil al Administrației Meteorologice sud-coreene pentru Reuters prin telefon.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.