Medicul de familie poate cere suspendarea permisului

Medicul de familie poate cere examinarea suplimentară a şoferilor care poate duce la suspendarea permisului, potrivit unui nou proiect de Cod Rutier depus la Senat.

Noul Cod Rutier se află în dezbaterea parlamentului. Proiectul legislativ vine cu reglementări noi privind conducerea unui vehicul pe drumurile publice, dar şi noi reguli legate de obţinerea şi menţinerea permisului auto. Astfel, medicul de familie poate cere analize suplimentare dacă se constată că un pacient care are permis de conducere are probleme care ar putea intra în incompatibilitate cu 40 de aleşi din toate partidele au elaborat un proiect al unui nou Cod Rutier prin care propun definirea şi sancţionarea şofatului agresiv, pe care îl consideră sursa principală de accidente.

Propunerea legislativă mai prevede la articolul 136 obligaţia conducătorilor de vehicule de a nu adopta un comportament agresiv în trafic. Astfel, demararea în trombă, circulaţia cu viteză la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral, în scopul agresării sau intimidării conducătorului acestuia, folosirea repetată a semnalelor luminoase sau a claxonului pentru obligarea nejustificată a conducătorului vehiculului din faţă de a elibera banda de circulaţie, conducerea unui moped sau a unei motociclete pe o singură roată, circulaţia pe o altă bandă decât prima, cu viteză redusă nejustificat, împiedicând circulaţia regulamentară a vehiculelor care se deplasează în urma sa, mersul înapoi cu spatele în scopul agresării sau intimidării celorlalţi participanţi la circulaţie ar putea intra în categoria „şofat agresiv”.

Şoferii vor fi pedepsiţi, de asemenea, pentru: circulaţia cu autovehiculul pe trotuar, în lungul acestuia; realizarea intenţionată a unui derapaj controlat în vederea întoarcerii sau rotirii vehiculului; oprirea neregulamentară a vehiculului pe prima bandă blocând deplasarea vechiculelor aflate în spate, care au dreptul de a vira la dreapta la culoarea roşie a luminii semaforului; conducerea unui vehicul care poluează fonic, peste norma stabilită de regelemntările în vigoare, din cauza eliminării amortizoarelor fonice din tobă sau a utilizării unor astfel de amortizoare neomologate.

Potrivit explicaţiilor oferite de parlamentari, modificarea actualului Cod Rutier este necesară întrucât ”în aplicarea prevederilor OUG nr. 195/2002, Regulamentul de aplicare, precum şi a altor reglementări directe sau conexe existente se relevă deficienţe constând în existenţa dublei reglementări, interpretarea contradictorie a unor reglementări, reglementarea excesivă a unor situaţii prevăzute în lege şi existenţa unor lacune de reglementare pentru anumite situaţii din trafic”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.