Scandalos: Picturi de patrimoniu, în birourile CJ Iaşi

0
Obiectele decorative din birourile politicienilor ieşeni sunt piese de muzeu, la propriu. Mai multe tablouri din proprietatea Complexului Muzeal Moldova se află în birourile Consiliului Judeţean.
30 de picturi de patrimoniu din colecţia Palatului Culturii din Iaşi sunt ascunse de ochii presei pentru a fi admirate doar de politicienii Consiliului Judeţean. Acestea se află în custodia instituţiei încă din 2009 şi sunt folosite pentru a înfrumuseţa birourile preşedintelui şi vicepreşedintelui. Pânzele de artă contemporană sunt semnate de Ştefan Mironescu, Petre Hartopeanu şi Luky Zambra Galaction. Cazul este unic în ţară, nicăieri operele de artă din muzee nu sunt date în custodia unor instituţii publice şi folosite drept obiecte de decor. Reprezentanţii Consiliului Judeţean ne-au arătat contractul, însă ne-au interzis să îl filmăm.
Tablourile au fost cerute în custodie de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad, admirator al operelor lui Petre Hartopeanu. Atunci s-a încheiat un contract prin care cele 30 de pânze au ajuns la Casa Pătrată din Iaşi.
Specialiştii cred că edilii ar trebui sancţionaţi. Conform legii, cei care nu conservă obiectele de patrimoniu riscă închisoarea de până la 7 ani. Accesul echipei TVR a fost interzis în birouri, astfel încât nu am putut observa starea în care se află pânzele.Ştefan Mironescu, Petre Hartopeanu şi Luky Zambra Galaction sunt nume de referinţă în arta contemporană românească. Pânzele lor sunt vândute cu zeci de mii de euro la casele de licitaţii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.