Accident cumplit la Hârșova. Trei persoane, rănite!
Un accident a avut loc, sâmbătă seara, în orașul Hârșova. Trei persoane au fost rănite după ce un autoturism al Poliției a intrat în coliziune cu o altă mașină.
Potrivit primelor informații, autospeciala Poliției ar fi încercat să vireze, moment în care a fost acroșată de un alt autoturism, scrie reporterntv.ro Potrivit martorilor, șoferul autoturismului marcat cu însemnele Poliției se afla în stare de ebrietate.
Trei persoane au fost rănite în urma coliziunii celor două autoturisme. Cea mai afectată este o tânără în vârstă de 20 de ani, care a fost transportată la Spitalul Județean Constanța cu leziuni la cap și comoție cerebrală.
O altă victimă a scăpat cu câteva zgârieturi și răni minore, fiind transportată la spitalul din Hârșova.