Dâncu, despre „prioritatea zero” a Guvernului Cioloș

Share:

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, duminică, pentru Agerpres că prioritatea sa zero pentru acest an vizează construcția unui proiect pentru România, a unui model de guvernare și schițarea unei noi viziuni pentru un stat mai eficient, mai ieftin și mai inteligent.

„Am prioritățile mele, de om. Am renunțat la toate activitățile mele pentru a mă dedica total acestui guvern, care are ca proiect construcția unui proiect pentru România și, dacă nu este prea mult — îmi cer scuze pentru cum sună—, a unui model de guvernare. Aceasta este prioritatea zero, cu obiectivul meu operațional de a schița o nouă viziune despre stat și a trasa liniile pentru un stat mai eficient, mai ieftin și mai inteligent’, a subliniat Vasile Dîncu. El a adăugat că dorește ca în România să apară măcar „mugurii încrederii”.

‘Știu că într-un an nu se poate schimba România, dar cred că orice trebuie să aibă un început. Vreau să aducem mugurii încrederii în România, să arătăm că se poate face mai mult și mai bine, fără gălăgie zilnică, cu modestie și competență’, a completat vicepremierul, potrivit Agerpres.

Vasile Dîncu a trecut în revistă și o serie de priorități pe care le are, pentru 2016, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pe care îl conduce. ‘Prioritățile strategice ale MDRAP, așa cum sunt asumate prin Programul de Guvernare, prin Analiza referitoare la politicile din domeniul MDRAP necesară în vederea elaborării Strategiei Fiscal-Bugetare pentru orizontul 2016-2018, prin Documentul sinteză privind politicile și programele bugetare pe termen mediu ale ordonatorilor principali de credite pentru anul 2016 și perspectiva 2017-2019 și prin Planul Strategic Instituțional al MDRAP 2014-2016 vizează coeziunea economică și socială la nivel național prin dezvoltarea regională echilibrată și durabilă a teritoriului și valorificarea potențialului cooperării teritoriale europene, o administrație publică eficientă și întărirea capacității administrative a MDRAP’, a spus Vasile Dîncu.

În privința coeziunii economico-sociale, Vasile Dîncu a amintit de elaborarea și adoptarea mai multor documente strategice pentru dezvoltarea teritorială și urbană, printre care Strategia de Dezvoltare Teritorială a României, Strategia Generală de Descentralizare, direcțiile strategice privind reforma administrativ-teritorială, Strategia Națională a Locuirii. De asemenea, el a vorbit de dezvoltarea unor sisteme de e-guvernare în domeniul urbanismului și autorizării construcțiilor, care să aibă ca rezultate standardizarea seturilor de date din documentațiile de amenajarea teritoriului și urbanism, și un portal web în care să fie accesibilă toată legislația din domeniu, reglementările tehnice, fluxurile de avizare și autorizare.

O altă componentă vizează finanțarea obiectivelor de investiții prin programele din domeniul locuirii și al dezvoltării locale a infrastructurii rutiere, de utilități publice, educaționale, culturale, sociale etc, dezvoltarea instrumentelor de administrare ca suport pentru fundamentarea deciziilor în acest domeniu, legate în special de continuarea dezvoltării bazelor de date urbane și teritoriale existente și integrarea acestora între ele, precum și continuarea demersurilor pentru realizarea cadastrului pe întreg teritoriul național.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.