Adam Crăciunescu (Romsilva) demontează diversiunile contestatarilor săi!

0

Încă de la numirea sa în funcție, noul ministru al Mediului, Cristiana Pașca – Palmer, a făcut o obsesie în privința directorului general al RNP-Romsilva, Adam Crăciunescu, căruia nu ezită să îi ceară, cu fiecare ocazie, demisia. Un ministru, chipurile tehnocrat, care știe că mandatul său este unul scurt refuză să ia în calcul performanțele manageriale ale unui profesionist care a turat în plin motoarele profitului la Romsilva.

De altfel, semnarea ordinului de revocare a șefului Romsilva, Adam Crăciunescu, din calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor, a venit, o spun cunoscătorii din sistem, iminent! Face parte din planul forțării lui Crăciunescu de a părăsi Romsilva printr-o demisie forțată, dorită și așteptată de contestatarii săi! Cum varianta demiterii ar fi sinonimă cu o încălcare a legii de către doamna ministru varianta demisiei rămâne singura luată în calcul. Ce contează că mandatul lui Crăciunescu este unul ferm, pe patru ani, iar toți indicatorii de performanță, stabiliți de Consiliul de Administrație, au fost depășiți? Contează doar că actualul director general al RNP-Romsilva este un interlocutor pe cât de incomod, pe atât de intransigent, în relația cu asociațiile patronale din domeniul silviculturii, în special ASFOR, care vor să impună un om de paie în fruntea Romsilva. Situația devine, astfel, clară...

Din păcate pentru doamna ministru, Adam Crăciunescu nu este o nucă ușor de spart, în condițiile în care profesionalismul, decența, rezultatele obținute și respectul acestuia față de domeniul silviculturii sunt de notorietate. Ce interese are doamna ministru în a apăra, spre exemplu, interesele asociației producătorilor de mobilă sau ale ASFOR, este greu de spus. Obsesia cu care îi vrea/cere demisia lui Adam Crăciunescu devine, însă, de neînțeles, cât timp pentru un ministru și/sau un secretar de stat care susțin că se pricep la silvicultură modul în care unii agenții economici au boicotat licitațiile Romsilva este, sau mai corect ar trebui să fie, mai mult decât evident. Iar controversata HG 924/2015, contestată încă din momentul apariției sale, atât de Crăciunescu cât și de ceilalți profesioniști din Romsilva, ar trebui modificată rapid chiar de oficialii Ministerului Mediului. De ce i se impută lui Crăciunescu lucruri pe care acesta a fost obligat de lege să le respecte?

Este posibil ca doamna ministru să fie de bună credință și să fie (doar) victima unei tentative de manipulare orchestrată de grupurile de interese care dau târcoale de ani buni Ministerului Mediului și, implicit, Romsilva! Deciziile domniei sale sunt, însă, controversate, chiar dacă se ascund, chipurile, în spatele dosarului lui Adam Crăciunescu care se află pe rolul instanțelor de judecată, dosar care ridică multe semne de întrebare! Cine va plăti, doamnă ministru, dacă acest om, care lucrează de peste 35 de ani în silvicultură și care a ajuns, pas cu pas, în cele mai înalte funcții, inclusiv cea de secretar de stat, va fi achitat de instanțele de judecată?

De altfel, punctul de vedere prezentat de Adam Crăciunescu în Agerpres este unul pliat pe realitate și demontează, cu argumentele de rigoare, toate ordinăriile celor care îi vor, cu orice preț, capul…

Regia Națională a Pădurilor (RNP) – Romsilva a reacționat din momentul în care a apărut HG 924/2015 privind regulamentul de vânzare a masei lemnoase, care stabilește prețul de pornire la licitații, însă în momentul de față Regia nu poate decât să aplice legea dacă Ministerul Mediului nu modifică acest regulament, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu.

Precizările șefului Romsilva vin în urma declarațiilor făcute miercuri de către liderii Federației Proprietarilor de Păduri din România — Nostra Silva și Asociației Producătorilor de Mobilă din România (APMR) potrivit cărora sectorul forestier din România este blocat la ora actuală din cauza refuzului Romsilva de a recunoaște că prețurile cu care vinde masa lemnoasă sunt foarte mari, dar și a faptului că Ministerul Mediului nu schimbă această situație.

„Rămân surprins că reprezentanții asociației Nostra Silva și producătorii de mobilă sunt preocupați atât de mult de licitațiile Romsilva, când de fapt ei au un avantaj pe piață, pot să vândă foarte ușor lemnul, într-o economie de piață ar putea profita de situația aceasta. Referitor la prețurile de pornire noi nu am făcut altceva decât să respectăm regulamentul HG 924/2015 pentru că suntem o regie națională care respectă legile țării. În continuare trebuie să respect acest regulament, deși am făcut toate demersurile la Ministerul Mediului pentru modificarea lui, s-au format grupuri de lucru, s-a discutat, dar nu s-a finalizat nimic. Ministerul Mediului trebuie să modifice acest regulament. Eu am reacționat de când s-a aprobat HG 924/2015, dar în zadar pentru că Guvernul este cel care realizează acte normative și reglementări în domeniu”, a explicat Crăciunescu.

În opinia acestuia, Romsilva „nu se poate apleca” la boicotul unor agenți economici, mai ales că în unele zone din țară licitațiile de masă lemnoasă „merg bine”. Până în prezent Romsilva a vândut în jur de 220.000 de metri cubi de masă lemnoasă dintr-un total de 4 milioane mc.

„Eu nu pot să mă aplec la boicotul unor agenți economici. Cred că ei trebuiau să vină în mod civilizat, conform procedurilor, să spună: lemnul acesta îl putem cumpăra că prețul este bun sau nu îl putem cumpăra pentru că prețul este prea mare. Dar ei au boicotat pur și simplu. Cu toate acestea sunt direcții în care licitațiile merg foarte bine, de exemplu la Arad. Până în prezent nu am reușit să vindem la licitația principală decât 5% din cantitatea totală de 4 milioane de mc, adică în jur de 220.000 mc”, a adăugat directorul general al regiei.

De altfel, încă din data de 17 decembrie 2015, șeful Romsilva, Adam Crăciunescu, a declarat pentru Agerpres că silvicultorii sunt nemulțumiți de prevederile regulamentului de vânzare a masei lemnoase, HG 924/2015, deoarece acesta interzice prelucrarea lemnului de către administratorii de pădure, achiziționarea din pădurile gestionate și stabilește prețul de pornire la licitațiile de masă lemnoasă, și solicită autorităților modificarea acestor „măsuri aberante și diferite” de ceea ce a fost în dezbaterea publică.

„HG 924 privind regulamentul de vânzare a masei lemnoase ne-a luat prin suprindere. Față de ceea ce am știut noi în dezbaterea publică au apărut anumite modificări. Sunt niște măsuri aberante. Noi am făcut demersuri și am contestat această hotărâre încă de când a apărut, din 12 noiembrie, i-am făcut o informare în detaliu noului ministru al Mediului și secretarului de stat și vom vedea rezultatul”, a spus la acea dată Adam Crăciunescu.

Acesta a precizat că prin regulamentul de vânzare a masei lemnoase ocoalele silvice nu mai au voie să folosească lemn din partizile proprii, ci trebuie să achiziționeze lemn din altă parte.

Alte aspecte controversate din regulament semnalate de Crăciunescu vizau crearea unei unități cu personalitate juridică în cadrul Romsilva care să se ocupe de exploatări forestiere și stabilirea unui preț de pornire pentru licitațiile organizate în toamnă pe baza unei medii obținute în ultimii trei ani, dar care nu mai este atractiv pentru agenții economici. „Ne-au forțat asupra procedurii de stabilire a prețului de pornire la licitații. Am făcut o procedură pe rezultatele obținute în ultimii 3 ani ca preț mediu, dar noi trebuie să ne adaptăm pieței. E tentant dacă vin cu un preț mai mic, dar dacă vin cu unul foarte sus, las o marjă mică pe care se joacă agenții economici și nu mai e la fel de tentant”, a adăugat șeful Romsilva.

În prezent, Romsilva mai administrează circa 3,2 milioane de hectare de fond forestier proprietate publică a statului, respectiv 49% din fondul forestier național, și asigură servicii silvice pentru o suprafață de 1,1 milioane hectare fond forestier proprietate publică a unităților administrativ teritoriale sau privată.

P.S. În fața unei avalanșe de presiuni (ministrul Mediului, asociații patronale din silvicultură, etc ) dar și mediatice, Adam Crăciunescu a anunțat joi în cadrul ședinței Consiliului de Administrație, că renunță, din 21 martie, la funcția deținută la Romsilva. Deși avea mandat până în 2017, Crăciunescu a hotărât să-l încheie mai devreme din „motive personale”, precizând că este vorba şi de vârstă, dar şi de „încărcătura” din ultima perioadă. Un profesionist care preferă să iasă din scenă cu eleganță și cu fruntea sus, un profesionist care a reușit să facă din Romsilva o regie națională profitabilă, respectată, plină de profesioniști!

I.Badea
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.