Consulatul pakistanez din Afganistan, vizat de un atac sinucigaș

0

Cel puţin 12 persoane au murit, miercuri, într-un atac sinucigaş ce a vizat consulatul pakistanez din Afganistan, urmat de confruntări armate între forţele de securitate şi atacatori într-o clădire din apropierea instituţiei, informează agenţia de presă Reuters.

Atacul a avut loc în faţa sediului consulatului pakistanez din Jalalabad, situat în estul Afganistanului, când un bărbat s-a detonat în timp ce încerca să intre în clădire.

Attaullah Khogyani, un purtător de cuvânt al guvernatorului provincial, a precizat că atacatorul kamikaze încerca să se alăture unui grup de oameni care solicitau vize pentru Pakistan când s-a aruncat în aer, în timp ce forţele de ordine încercau să-l împiedice să intre în sediul instituţiei.

Atentatul a fost comis de militanţi ai organizaţiei Stat Islamic (SI), a revendicat reţeaua teroristă. În urma atacului, au avut loc confruntări armate care au durat câteva ore între forţele de ordine şi atacatori într-o clădire în care aceştia se ascundeau.

Organizaţia teroristă Stat Islamic a precizat pe un cont al unei reţele de socializare că atacul a fost comis de trei militanţi care purtau veste cu explozibili, atac care, susţine SI, s-a soldat cu moartea a zeci de oameni, inclusiv „câţiva agenţi secreţi pakistanezi”. Potrivit SI, doi atacatori au fost ucişi, iar cel de-al treilea a reuşit să scape.

Explozia a fost urmată de confruntări armate între poliţişti şi alţi atacatori care se ascundeau într-o clădire din apropierea consulatului. Un oficial al Ministerului de Interne afgan a precizat că doi atacatori au fost împuşcaţi mortal, iar cel puţin şapte poliţişti au murit în confruntările armate. Doi poliţişti au murit în explozia provocată, a anunţat Ministerul de Interne afgan.

Potrivit martorilor din Jalalabad, schimburi de focuri şi explozii au avut loc în timpul confruntărilor, iar locuitorii din apropiere şi copiii dintr-o şcoală de lângă locul confruntărilor au fost evacuaţi.

Nangarhar, provincia în care este localizat oraşul Jalalabad, a devenit centrul cel mai mare de pe teritoriul afgan al militanţilor SI, care se luptă cu talibanii pentru a prelua controlul asupra insurgenţiei islamice din ţară.

Atacul vine la două zile după negocierile dintre oficialii din China, SUA, India şi Pakistan purtate în Islamabad (Pakistan) privind stabilirea unui acord de pace cu talibanii.

Tot miercuri, în sud-vestul Pakistanului, au murit cel puţin 15 persoane într-un atac ce a vizat un centru medical. Niciunul dintre atacurile de miercuri nu a fost revendicat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.