Lider al PSD Caraș-Severin, reținut!
Vicepreşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Bejeriţă, şi alte trei persoane au fost reţinuţi de procurori în dosarul în care firme de construcţii sunt suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani, cu prejudiciu de peste 10 milioane de euro.
Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au emis ordonanţe de reţinere pentru patru persoane audiate în urma percheziţiilor care au avut loc marţi, în cinci judeţe, printre acestea fiind vicepreşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Bejeriţă, şi omul de afaceri Axente Obrejan, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax. De asemenea, procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru alte 12 persoane audiate în acest dosar.
„În cauză, 22 de persoane sunt bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, prin care s-a creat un prejudiciu total de peste 10 milioane de euro. Dintre acestea, 4 au fost reţinute, iar faţă de alte 12 s-a dispus măsura controlului judiciar„, potrivit unui comunicat emis de Poliţia Română.
Anchetatorii au făcut, marţi, 14 percheziţii în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Olt, Timiş şi Teleorman, la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, precum şi la domiciliile unor persoane.
20 de persoane au fost duse la audieri, la sediul Poliţiei Române, printre care oamenii de afaceri Ion Bejeriţă, Axente Obrejan şi Rădoia Trandafir, cei trei fiind fini ai deputatului PSD Ion Mocioalcă.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2007-2014, reprezentanţii mai multor societăţi comerciale din judeţul Caraş-Severin, ce desfăşoară activităţi în domeniul construcţiilor, au înregistrat în contabilitate facturi fiscale care atestau efectuarea unor tranzacţii comerciale fictive, realizate prin intermediul unor firme, unele de tip „fantomă”, în scopul diminuării obligaţiilor de plată către bugetul consolidat al statului, creându-se astfel un prejudiciu estimat de peste trei milioane de euro.