A amenințat cu un cuțit călătorii dintr-un autobuz din Cluj!

Un bărbat a ameninţat zeci de oameni cu un cuţit, într-un autobuz, la Cluj-Napoca. Poliţiştii au reuşit să-l încătuşeze înainte ca omul, care are probleme psihice, să rănească pe vreunul dintre călători.

Incidentul a avut loc joi dimineața, în jurul orei 11, pe Bd. 21 Decembrie, în apropierea stației Sora. Un cititor citynews.ro, care a fost martor la întâmplare, a explicat că bărbatul a fost coborât dintr-un autobuz numărul 30 și încătușat în plină stradă, după care a fost dus la secție. „Se vedea pe el că era mort de beat, abia se ținea pe picioare. Avea geaca udă, probabil de la alcoolul pe care-l vărsase, și ținea în mână o armă”, ne-a spus acesta.

Poliția clujeană a confirmat incindentul: „În jurul orei 11:10, poliția a fost sesizată cu privire la o persoană aflată în stare de ebrietate, care se plimba pe stradă cu un cuțit în mână. Polițiștii au depistat persoana respectivă, care între timp se urcase într-un mijloc de transport în comun, și au condus-o la secție”, a declarat Carmen Jucan, purtătoarea de cuvânt a IPJ Cluj.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.