Turcia reacționează dur după atentatul de la Istanbul

0

Artileria turcă a bombardat ‘aproape 500 de poziții” ale grupării Statul Islamic (SI) din Irak și Siria, ca represalii la atentatul sinucigaș atribuit mișcării jihadiste și în care au fost uciși zece turiști germani marți la Istanbul, a declarat joi premierul turc Ahmet Davutoglu, informează AFP.

„După atentatul laș de la Istanbul, forțele noastre armate au vizat în ultimele 48 de ore cu tiruri de tancuri și de artilerie aproape 500 de poziții ale Daech (acronimul arab al SI) în Siria și Irak’, a declarat Ahmet Davutoglu într-un discurs în fața ambasadorilor turci reuniți la Ankara.

Circa 200 de jihadiști au fost uciși în bombardamente, a mai spus el. ‘Orice atac care vizează oaspeții Turciei va fi pedepsit’, a dat asigurări șeful guvernului turc.

Marți dimineață, un atacator sinucigaș a vizat un grup de turiști germani la câteva sute de metri de Hagia Sofia și Moscheea Albastră, două dintre cele mai vizitate monumente din cel mai mare oraș al Turciei. Potrivit autorităților turce, atentatul a fost comis de un sirian în vârstă de 28 de ani, identificat în media drept Nabil Fadli, care a intrat în Turcia cu câteva zile înainte de atac ca ‘simplu imigrant’ printre refugiații care fugeau de războiul din Siria.

După atac au fost reținuți șapte suspecți, a afirmat joi ministrul de interne turc Efkan Ala.

Mult timp acuzată de toleranță excesivă față de rebelii radicali în luptă cu regimul de la Damasc, Turcia s-a alăturat anul trecut coaliției internaționale antijihadiste, notează AFP.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.