Moldova: Pavel Filip, în fața votului Parlamentului

0

Premierul desemnat al Republicii Moldova, Pavel Filip, a declarat luni că programul de guvernare a noului cabinet va fi finalizat în următoarele două zile, iar până la sfârșitul acestei săptămâni va cere votul de încredere al Parlamentului.

Pavel Filip a făcut acest anunţ după consultările avute cu deputați ai majorității parlamentare constituite în jurul Partidului Democrat, relatează Romaniatv.net.

Candidatul la funcția de premier a discutat cu facțiunea democraților, cu cea a liberalilor, cu grupul celor 14 deputați membri ai Platformei parlamentare social-democrate pentru Moldova (PSDM) și un grup din șapte deputați din cadrul Partidului Liberal Democrat (PLDM).

Cu această ocazie, Pavel Filip și-a prezentat viziunea cu privire la rezolvarea problemelor economice și sociale actuale, precum și principalele prevederi ale noului program de guvernare și criteriile care vor sta la baza selectării membrilor viitorului cabinet de miniștri.

Discuțiile ‘au fost foarte constructive’, a spus el, subliniind că la baza noului program de guvernare va fi cel al fostului cabinet al lui Valeriu Streleț. ‘În prim plan va fi continuarea parcursului european’, a ținut să evidențieze premierul desemnat, adăugând că s-a stabilit ca viitorul guvern va fi unul politic.

Întrebat de presă în ce relație este cu Vlad Plahotniuc, oligarhul controversat a cărui candidatură la funcția de premier a fost respinsă de președintele Timofti, Pavel Filip a afirmat: ‘Suntem în relații de colegialitate. Muncim într-o echipă, ne cunoaștem din facultate, am fost colegi. Mi-ar părea bine să mă consult și cu dumnealui și cu toți deputații’, conform presei locale.

La sfârșitul săptămânii trecute, facțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a anunțat că trece în opoziție și nu va susține candidatura lui Pavel Filip, alături de socialiști și grupul Partidului Popular European (PPEM). Deputații comuniști nu s-au decis încă în această privință.

La 15 ianuarie, președintele Nicolae Timofti a semnat un decret prin care l-a desemnat pe ministrul în exercițiu al tehnologiei informației și comunicațiilor, Pavel Filip, pentru funcția de premier.

Conform hotărârii Curții Constituționale, dacă până la 29 ianuarie nu va fi învestit un nou guvern, parlamentul Republicii Moldova va fi dizolvat și vor fi anunțate alegeri anticipate.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.