Senatorii vor subcomisie în cazul incendiului de la Colectiv

0

Preşedintele Comisiei de apărare, senatorul Marius Obreja, a declarat, luni, că cererea senatorului ALDE Dian Popescu de înfiinţare a unei subcomisii care să verifice dacă instituţiile cu atribuţii în domeniu şi-au făcut „datoria” în cazul incendiului Colectiv va fi discutată în perioada 25-30 ianuarie.

„Cererea depusă de domnul senator Dian Popescu este la comisie. În perioada 25-30 ianuarie, Comisia de Apărare are activitate administrativă şi, dacă avem cvorum, vom programa cel puţin o şedinţă de comisie. (…) Cererea va fi tratată cu toată responsabilitatea”, a declarat preşedintele Comisiei de apărare, senatorul PNL Marius Obreja, relatează Romaniatv.net.

Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat a spus că vor fi cerute informaţii suplimentare instituţiilor statutlui cu privire la incendiul din clubul Colectiv, adăugând că „speţa este încărcată de emoţii”.

„Vom cere informaţii suplimentare de la instituţiile statului. Vom fugi cât vom putea de mult de emoţii şi vom rămâne în zona interesului”, a răspuns Marius Obreja, întrebat dacă va cere informaţii suplimentare instituţiilor statului în vederea luării unei decizii în cadrul Comisiei de Apărare.

La rândul său, senatorul PNL Traian Igaş, membru în Comisia de Apărare, a declarat că o subcomisie nu poate să facă mare lucru, apreciind că „tragedia este deja consumată”, scrie Mediafax.”Cred că o subcomisie mare lucru nu poate să facă astăzi, tragedia este deja consumată. Sunt rezultate vizibile”, a spus Traian Igaş.

Igaş a afrmat că, la începutul lunii februarie, Comisia de Apărare ar trebui să invite toţi reprezentanţii şi factorii de decizie din MAI pentru a discuta despre cum ar putea fi îmbunătăţită legislaţia şi cum s-ar putea da o mai mare greutate controalelor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.