Cioloș: Nu vor exista concedieri și restructurări în 2016!

0

Premierul Dacian Cioloş a postat, marţi seara, un mesaj pe Facebook, în care sintetizează agenda din cursul zilei. Cioloş aminteşte de întâlnirea de lucru de la Ministerul Dezvoltării. „Referitor la reforma administrației publice, am explicat că nu ne pregatim pentru concedieri sau restructurări, ci de o reașezare a funcției publice pe principii temeinice”, a punctat premierul. 

Cioloș a participat, marţi, la dezbaterea  „Reprezentarea de gen în politică – provocări și soluții”.

„Am subliniat faptul că femeile reprezintă circa jumătate din populația țării și, în consecință, ar fi ideal ca acest lucru să se reflecte și în structurile de reprezentare politică, dar nu numai. Și, ca să nu las impresia că doar vorbesc despre aceste lucruri în care chiar cred, vreau să reamintesc faptul că în guvernul pe care îl conduc, din 22 de membri, 7 sunt femei, nu pentru a respecta anumite cote, ci pentru că am considerat că așa este bine”, a scris Dacian Cioloş pe Facebook.

„Întâlnirea de lucru de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Referitor la reforma administrației publice. am explicat că nu ne pregatim pentru concedieri sau restructurări, ci de o reașezare a funcției publice pe principii temeinice”, a adăugat şeful Executivului.

În ceea ce priveşte şedinţa de Guvern de marţi, Cioloş precizează că, printre altele, Guvernul a adoptat normele de aplicare a legii care susține financiar prin tichete sociale participarea copiilor din medii defavorizate la învățământul preșcolar.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.