Scandal uriaș pe noua lege a salarizării unitare

0

Marius Nistor, preşedinte Federaţia Spiru Haret, este revoltat în ceea ce priveşte situația prezentată de reprezentanții Ministerului de Finanțe pe tema salarizării unitare şi spune că acest gen de procedură nu poate să facă altceva decât să genereze foarte multe nemulţumiri.

„Nu există suficientă transparenţă din partea unor ministere. Aici o să mă refer direct la Ministerul Muncii. Noi avem negociat o lege a salarizării cu fosta guvernare şi în momentul de faţă aflăm cu stupoare că acea lege este oarecum egală cu zero şi că reîncepem negocierile pe o altă lege a salarizării care să aibă la bază ceea cea era legea 284 în perioada guvernării Boc. Acest gen de procedură nu poate să facă altceva decât să genereze foarte multe nemulţumiri din partea sistemului de învăţământ”, a declarat Marius Nistor, preşedinte Federaţia Spiru Haret la România TV.

De asemenea, situația prezentată de reprezentanții Ministerului de Finanțe la discuțiile pe tema salarizării unitare a fost calificată de președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu, ca fiind „puțin alarmantă”, în condițiile care fondul de salarii din sectorul public ar urma să crească cu doar 12% în următorii patru ani.

„Urmează ca împreună cu Ministerul Educației să facem un material pe care îl vom înainta. Desigur, sunt anumite lucruri care trebuie reparate. Avem o lege, 63/2011, care prezintă lacune, dar pe noi ne interesează ideea de fond, să vedem ce se întâmplă în viitoarea lege a salarizării în ceea ce privește creșterea salariilor. Ceea ce ne-a prezentat Ministerul Finanțelor este puțin alarmant și anume că, în următorii patru ani, fondul de salarii pe total sector public ar urma să crească cu 12 procente. Imaginați-vă ce ar însemna să spunem noi oamenilor din sistem că până în 2019 salariile vor crește cu 11% în învățământ. Un profesor debutant ar ajunge de la 1.100 de lei la 1.200 de lei. Ar fi dezastruos”, a afirmat Simion Hăncescu, la finalul discuțiilor de la Ministerul Muncii, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, lucrurile nu sunt foarte clare nici în ceea ce privește criteriile de performanță, însă acestea vor fi lămurite în zilele următoare.

„Eu cred că în învățământ, cel puțin, trebuie ținut cont de activitatea la clasă. Trebuie să ne raportăm la performanțele din activitatea didactică. Indicatorul cel mai important ar fi progresul școlar al elevului. Numai că în momentul de față nu există mecanisme stabilite pentru a cuantifica corect. Dascălii nu sunt speriați de performanță, ca să ne înțelegem, dar trebuie găsite întâi mecanisme foarte clare, obiective, ca să nu apară derapaje, dar numai în momentul în care Ministerul Educației va găsi pârghii în așa fel încât să se poată măsura progresul școlar, pentru că școlile diferă de la un mediu la altul. Nu cred că poți să compari școlile din mediul urban cu cele din mediul rural. Cred că aceste criterii de performanță pot fi eventual aplicate în ceea ce privește acordarea unor premii. Dacă viitoarea lege a salarizării va cuprinde și acordarea unor premii, așa cum era în proiectul pe care Ministerul Muncii îl are acum, un premiu de 5% la fondul de salarii, atunci se pot găsi criterii pe baza cărora oamenii să primească diferențe în plus”, a explicat Hăncescu.

Președintele FSLI a subliniat că aceste stimulente nu pot fi aplicate la salariul de bază astfel încât un director să stabilească salarii diferite pentru profesori cu același grad didactic și aceeași vechime.

La rândul său, Leonard Bărăscu, președintele Sanitas, a declarat că venise la discuții cu obiectivul de a menține vechea lege a salarizării unitare din care să fie extrase „părțile rele”, iar în prezent se dorește elaborarea unui nou proiect de lege, deoarece vechiul proiect este considerat nesustenabil financiar de către Ministerul de Finanțe.

De asemenea, Marius Sepi, prim-vicepreședinte al Sanitas, a afirmat că unul dintre dezideratele celor 110.000 de salariați pe care îi reprezintă este rezolvarea de urgență a unor inechități apărute ca urmare a indeciziei guvernelor de a aplica Legea 284 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice.

„Ne găsim într-un punct mort pentru că unul dintre dezideratele pe care le cer 110.000 de salariați pe care îi reprezentăm este de a rezolva de urgență pe legea existentă acele inechități care au apărut tocmai datorită indeciziei guvernelor de a aplica Legea 284”, a spus Marius Sepi.

Acesta consideră că nu ar trebui să apară o nouă lege, ci găsite soluții în cadrul Legii 284 pentru rezolvarea inechităților.

Președintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat marți, la finalul discuțiilor de la Ministerul Muncii, că toate ministerele și federațiile sindicale trebuie să vină până vineri cu observații și propuneri de rezolvare a celor șase puncte care arată disfuncționalități la legea actuală de salarizare, negocierile urmând să se încheie până pe 10 februarie.

„Conform celor stabilite de comun acord în comisie, a rămas ca până vineri toate ministerele, împreună cu federațiile sindicale din domeniul lor de aplicabilitate, să vină cu observații, cu propuneri de rezolvare și cu datele anexe la cele șase puncte din Memorandum care arată disfuncționalități la legea de funcționare actuală și care să fie corectate. De asemenea, se înaintează criteriile de perfomanță, de motivare a personalului de la nivelul fiecărui minister în parte, urmând ca săptămâna viitoare, ca să ne încadrăm în calendar, să fie luate în discuție, comisia cu fiecare minister în parte, pentru a găsi soluționări de rezolvare la problema respectivă”, a spus Hossu.

Potrivit acestuia, negocierile ar trebui să se încheie în data de 10 februarie, urmând ca proiectul să fie pus în dezbatere până la începutul lunii martie, după care va fi înaintat Parlamentului, astfel încât legea să poată fi promovată de Parlament până în luna mai.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.