Volkswagen își bate joc de șoferii din Europa

Volkswagen a anunţat, joi, că nu există motive pentru a aplica şi în Europa programul de compensare care urmează să fie introdus în SUA pentru şoferii afectați de scandalul emisiilor.

Grupul german a informat că va plăti compensații clienților din America de Nord, deoarece încă trebuie să ajungă la un acord cu autoritățile de reglementare privind modul în care vor fi reparate vehiculele afectate și, prin urmare, clienții vor trebui să aștepte o perioadă mai lungă de timp pentru o soluție.

Și ministrul german al Justiției, Heiko Maas, a criticat tratamentul inegal anunțat pentru clienții Volkswagen din SUA și Europa, în urma scandalului emisiilor.

„Ministrul Heiko Maas a declarat încă de acum câteva săptămâni că el consideră inacceptabil tratamentul inegal al clienților americani, germani și europeni”, a afirmat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului Justiției.

Marți, comisarul european pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, Elzbieta Bienkowska, a cerut într-o scrisoare adresată șefului VW ca toți clienții din SUA și Europa să fie compensați în același fel după scandalul emisiilor.

Volkswagen a adoptat în noiembrie noi măsuri pentru a-i calma pe clienții din SUA, supărați pe reacția companiei auto la scandalul emisiilor. Producătorul a anunțat că va oferi un voucher de 1.000 de dolari, din care jumătate va fi cheltuit la dealerii VW și Audi, proprietarilor din SUA care dețin anumite modele diesel ce nu îndeplinesc cerințele guvernamentale privind emisiile, a anunțat subsidiara VW din SUA.

Cei aproximativ 500.000 de americani care dețin modele VW și Audi echipate cu motoare diesel de doi litri pot aplica pentru a primi un card Visa preplătit de 500 de dolari și un alt card de 500 de dolari care va fi folosit la dealeri și care asigură asistența tehnică gratuită timp de trei ani.

Decizia a fost luată pentru a-i calma pe proprietarii de vehicule supărați pe modul în care VW a anunțat că va repara vehiculele echipate cu softul care falsifică rezultatele testelor de poluare.

Cel mai mare producător auto european face deja obiectul unor investigații în mai multe țări după ce, în luna septembrie, a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Costurile totale cu care se confruntă VW din cauza scandalului emisiilor sunt estimate undeva între 30 și 65 de miliarde de euro, iar analiștii avertizează că grupul ar putea fi nevoit să vândă unele operațiuni.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.