Alarmant: România, printre cele mai corupte state din UE!

0

Transparency International a lansat, miercuri, a 20-a ediţie a Indicelui de Percepţie a Corupţiei (IPC), un indice global agregat incluzând până la 12 surse diferite, care captează percepția oamenilor de afaceri și a experților de țară cu privire la nivelul de corupție din sectorul public. Potrivit TI, România se află pe locul trei în topul celor mai corupte ţări din Uniunea Europeană.

În România, Indicele de Percepţie a Corupţiei a fost calculat pentru prima data în anul 1997, pentru ca în anul 2012 să fie inclus în Strategia Naţională Anticorupţie ca indicator de performanţă al acesteia. România îşi propunea ca ţintă pentru anul 2015 să înregistreze un scor 63 de puncte – egal cu media statelor Uniunii Europene, relatează Romaniatv.net.

Astăzi, IPC 2015 clasează România pe locul 58 în topul statelor lumii, cu un scor pe 46 de puncte, raportat la o medie a statelor Uniunii Europene de 65,36 de puncte. Punctajele acordate țărilor reflectă gradul perceput de corupție: 100 de puncte înseamnă deloc corupt, iar 0 puncte foarte corupt.

România se află pe locul trei în topul celor mai corupte ţări din Uniunea Europeană. Singurele ţări europene unde corupţia este percepută mai puternic decât la noi sunt Italia şi Bulgaria. Cea mai puţin coruptă ţară este Danemarca, iar la polul opus se află Coreea de Nord şi Somalia.

Deşi progresul nu este substanţial faţă de anul trecut, eforturile susţinute ale României în lupta împotriva corupţiei încep să fie vizibile în evoluţia indicilor de ţară. În 2014 România obţinea numai 43 de puncte şi se clasa abia pe locul  69  între  statele  lumii,  pentru  ca  anul  acesta  să existe  o  urcare  în clasament de 9 locuri. Este de remarcat şi faptul că în 2015 este pentru prima  dată  în  ultimii  ani  când  Indicele  pentru  România  se  înscrie  într-o tendinţă ascendentă„, potrivit comunicatului transmis de Transparency International.

În general, două treimi din cele 168 de țări din Indicele pe 2015 au avut un scor sub 50, pe o scală de la 0 (percepute ca fiind foarte corupte) la 100 (percepute ca fiind foarte curate).

Cu toate acestea, în locuri precum Guatemala, Sri Lanka și Ghana, cetățeni activiști au muncit din greu, în grupuri și pe cont propriu, pentru a-i alunga pe corupți, trimițând un mesaj puternic, care ar trebui să încurajeze și pe alții să ia măsuri decisive în 2016, notează Transparency International într-un comunicat.

Corupția poate fi învinsă dacă lucrăm împreună. Pentru a elimina abuzul de putere, luarea de mită și a arunca lumină asupra înțelegerilor secrete, cetățenii trebuie să le spună împreună guvernelor lor că s-au săturat. Indicele de Percepție a Corupției 2015 arată clar că corupția rămâne o problemă în întreaga lume. Dar 2015 a fost și un an în care oamenii au ieșit din nou în stradă pentru a protesta împotriva corupției. Oamenii de pe tot globul au trimis un semnal puternic către cei de la putere: este timpul de a aborda marea corupție„, a declarat José Ugaz, președintele Transparency International.

Brazilia a înregistrat cea mai mare scădere în indice, scăzând 5 puncte și 7 poziții până la o poziție de 76. Scandalul Petrobras aflat în desfășurare a scos oamenii în stradă în 2015 și începutul procesului judiciar poate ajuta Brazilia să oprească corupția.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.