Dan Cristian Popescu, despre alegerea primarilor în două tururi!

Share:

Deputatul PNL, Dan Cristian Popescu, prezintă, într-un comunicat de presă, argumentele sistemului cu două tururi de scrutin la alegerile locale. „Dacă atunci când vorbim despre alegerea Președintelui României există unanimitate pe necesitatea de a fi ales în două tururi și se pune accent pe legitimitate, pe discursuri și dezbateri, de ce să nu acordăm aceeași importanță și primarilor? Să existe în prima lună de campanie o prezentare a tuturor proiectelor candidaților, iar în ultimele două săptămâni să putem avea dezbateri directe cu cei 2 “finaliști”, să le aprofundăm fiecare capitol, din fiecare proiect în parte, să le analizăm CV-urile și istoricul faptelor”, susține Dan Cristian Popescu, viitorul candidat PNL la Primăria Sectorului 2.

Vă prezentăm în continuare comunicatul de presă remis pe adresa redacției de Dan Cristian Popescu:

„În ultima săptămână am urmărit cu mare interes dezbaterea referitoare la modul în care ar trebui să se desfășoare alegerile locale. Cred că sunteți cu toții la curent cu poziția principalelor partide – PNL susține 2 tururi de scrutin, PSD unul singur – și cu motivațiile lor.

Toate discuțiile pe care le aud zilele acestea, sunt că o variantă îi avantajează pe unii, alta pe ceilalți, lăsând să se înțeleagă că este vorba exclusiv de un război politic între cele două mari partide, fără nicio miză pentru cetățeni, ceea ce este total greșit!

În primul rând, trebuie să ne punem problema în mod real, ce este în beneficiul cetățenilor. În ce variantă vor fi ei mai reprezentați, mai informați și mai avantajați? Iar aici nu cred că mă poate contrazice cineva când spun că acest lucru se va întâmpla doar în cazul alegerilor din 2 tururi.

Practic, alegerile locale sunt cele mai importante evenimente electorale, aleșii locali având cel mai mare impact direct asupra comunităților și a vieții noastre. Dacă atunci când vorbim despre alegerea Președintelui României există unanimitate pe necesitatea de a fi ales în două tururi și se pune accent pe legitimitate, pe discursuri și dezbateri, de ce să nu acordăm aceeași importanță și primarilor? Să existe în prima lună de campanie o prezentare a tuturor proiectelor candidaților, iar în ultimele două săptămâni să putem avea dezbateri directe cu cei 2 “finaliști”, să le aprofundăm fiecare capitol, din fiecare proiect în parte, să le analizăm CV-urile și istoricul faptelor. Acesta ar fi, din punctul meu de vedere, adevăratul câstig al cetățenilor.”

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.