Prefectul de Caraș-Severin a demisionat

0

Prefectul județului Caraș-Severin, Nicolae Miu Ciobanu, a transmis, joi, că începând cu data de 1 februarie, „din respect față de Instituția Prefectului”, a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, aprobarea demisiei sale din funcție. El a mai precizat că nu dorește ca prin poziția și funcția ocupată să se interpreteze că poate fi influențată ancheta penală desfășurată de către DIICOT.

Prefectul judeţului Caraş-Severin, Miu Nicolae Ciobanu, audiat, marţi, de procurorii DIICOT în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de aproximativ 25 de milioane de lei va fi cercetat în libertate.

Nicolae Miu Ciobanu a anunţat că demisionează începând cu 1 februarie. Acesta spune că dorește ca Instituția Prefectului să își păstreze în continuare reputația de garant al respectării legii și Constituției României. „Am convingerea că am reușit să schimb puțin din mentalitatea reprezentanților primăriilor din județ, cât și a unor angajați din instituție, în sensul asigurării îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, cu respectarea legalității„, potrivit comunicatului transmis de Nicolae Miu Ciobanu.

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a înaintat Guvernului României propunerea de încetare a exercitării cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Caraș-Severin de către Nicolae Miu Ciobanu Ciobanu.

Ministrul Afacerilor interne, Petre Tobă, a înaintat Guvernului României propunerea de încetare a exercitării cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Caraș Severin de către Miu Nicolae Ciobanu„, potrivit unui comunicat emis de MAI.

Acesta a fost desemnat să exercite, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, funcția de prefect al județului Caraș-Severin, începând din luna martie 2015.

Propunerea ministrului Afacerilor Interne vine ca urmare a perchezițiilor care au avut loc, miercuri, în 19 județe din țară, printre care și în Caraș-Severin, fiind puse în aplicare 32 de mandate de aducere, pentru persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, Ciobanu ar fi fost implicat, în anul 2010, înainte de a deţine funcţia de prefect, fiind administratorul unei firme private, în acţiunile unei reţele care folosea metoda „Factura”, adică introducea în evidenţele contabile facturi fictive pentru micşorarea bazei impozabile, metodă prin care a prejudiciat statul.

Conform surselor citate, 20 de firme au fost puse sub învinuire în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ 25 de milioane de lei.

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară de la Brigăzile de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate, au făcut percheziţiile în cadrul unei acţiuni ce a vizat destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul societăţilor comerciale, având ca obiect de activitate paza şi protecţia de bunuri şi persoane.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.