Deficit bugetar de 1,47% în 2015

Execuția bugetului general consolidat pe anul 2015 s-a încheiat cu un deficit de 1,47% din PIB, după ce, la sfârșitul lunii noiembrie, autoritățile raportau un excedent de 5,3 miliarde de lei (0,76% din PIB).

Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, creșterea cheltuielilor pe ultimele luni ale anului, și în special în luna decembrie, a fost în principal pentru investiții, atât a celor finanțate din fonduri europene, cât și din surse proprii și cu finanțare rambursabilă, informează Agerpres.

Cheltuielile pentru proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile au crescut față de anul precedent cu 62,4%.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și pe cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 41,3 miliarde de lei, reprezentând 5,9% din PIB, față de 32,7 miliarde de lei în anul 2014.

‘Creșterea cheltuielilor pe ultimele luni ale anului, și în special în luna decembrie, a fost în principal pentru investiții, atât a celor finanțate din fonduri europene, cât și din surse proprii și cu finanțare rambursabilă. Cheltuielile pentru investiții în luna decembrie au fost în sumă de 15,1 miliarde de lei, din care 7 miliarde de lei pentru susținerea proiectelor cu finanțare europeană, 87,2 milioane de lei pentru proiecte cu finanțare rambursabilă și 8 miliarde de lei pentru cele finanțate din cheltuieli de capital’, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Potrivit sursei citate, având în vedere că finele anului 2015 a reprezentat perioada de eligibilitate a plăților aferente proiectelor din cadrul financiar 2007-2013, s-au făcut eforturi în vederea asigurării fondurilor necesare acestora, astfel încât doar în luna decembrie s-au plătit aproximativ 9,1 miliarde de lei, în timp ce media lunară a fost de circa 1,5 miliarde de lei, din care 7 miliarde de lei au fost de natura investițiilor, restul fiind subvenții pentru agricultori și alte plăți în contul Uniunii Europene.

De asemenea, în luna decembrie, s-a majorat cu circa 40% suma alocată pentru sprijinul acordat agricultorilor la achiziționarea motorinei, alocându-se suplimentar, prin Ministerul Agriculturii, suma de 106 milioane de lei.

Creșterile cheltuielilor de personal în lunile noiembrie și decembrie au fost determinate de plata în avans a tranșei a IV-a aferente anului 2016 din titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale obținute în instanță de personalul din sectorul bugetar și de majorările salariale ale personalului din unitățile sanitare, începând cu 1 octombrie 2015.

În ansamblu, cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 243,9 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 8% față de anul precedent și cu 0,8 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Cheltuielile de personal au crescut cu 3,2% față de anul precedent, ca urmare a creșterilor salariale în administrația publică locală, precum și în sectorul de sănătate și în învățământ.

Față de anul 2014, s-a înregistrat reducerea cheltuielilor cu dobânzi cu 6,2%, din cauza scăderii randamentelor la licitațiile emisiunilor de obligațiuni de tip benchmark.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.