Ministrul Culturii, despre restaurarea monumentelor

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a declarat, sâmbătă, în timpul vizitei sale la Casa Creangă din cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, că în momentul de față sunt începute mai mult de 100 de șantiere de restaurare a monumentelor, iar în 2016 „nu poate fi vorba” de a începe unele noi.

„Ministerul are alocat, prin bugetul de stat pentru 2016, un fond pentru Programul Național de Restaurare, care se derulează prin Institutul Național al Patrimoniului, singura instituție care se ocupă de restaurare de monumente. În momentul de față, sunt mai mult de 100 de șantiere care sunt începute. (…) Nu poate fi vorba în 2016 de a începe noi șantiere. (…) Prin urmare, soluția pe care o văd eu aici este cea propusă de conducerea Institutului Socola, o campanie de strângere de fonduri, contând pe buna credință a comunității locale. Mă refer la persoane private, societăți, agenți economici care vor să remarce că această instituție funcționează din 1804, că aici a fost prima școală de învățământ teologic românesc, la care a învățat și Creangă”, a declarat jurnaliștilor ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, informează Agerpres.

Acesta a precizat că ministerul pe care îl conduce „e foarte atent la faptul că obiective de patrimoniu clasate la categoria B, cum este acesta, se distrug în fiecare zi”.

După ce a vizitat imobilul în care a funcționat primul seminar teologic din țară, Vlad Alexandrescu a spus presei că Ministerul Culturii are un buget insuficient pentru a repara și reconsolida și această clădire în cursul acestui an.

Oficialul consideră că odată restaurată, respectiva clădire ar trebui să funcționeze ca o anexă a spitalului, și nu ca un muzeu medical, așa cum intenționa conducerea singurului Institut de Psihiatrie din țară, Institutul Socola din Iași.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.