Veniturile încasate de ANAF au crescut în 2015
Seful ANAF, Gelu Diaconu se arată mulţumit de veniturile încasate în 2015 la bugetul de stat, care au crescut cu 9% faţă de 2014. Acesta crede că sumele colectate vor fi în continuare la fel de mari şi în 2016, dacă vor fi stopate presiunile unor grupuri de interese private care ar avea reprezentanţi inclusiv în funcţii publice, potrivit acestuia.
„Daca ma intrebati insa de previziunile legate de 2016, pot sa va spun ca vom avea aceleasi rezultate doar daca presiunile si actiunile diverselor grupuri de interese private, adunate in coalitii sau plantate prin diverse functii publice, nu vor avea castig de cauza in cadrul luptei purtate in prezent pentru slabirea capacitatii administrative a ANAF”, a declarat Diaconu, contactat de HotNews.ro
„Masurile pe care le-am adoptat si care ne-au adus o crestere de doua cifre inclusiv in zona TVA colectata, sunt vizate cu precadere de persoane care se afla intr-o situatie cel putin imorala. Aceea de consultanti fiscali ai mediului privat care incearca sa reglementeze, prin diverse presiuni, activitatea Fiscului din Romania, atacand exact masurile care au condus la diminuarea evaziunii fiscale, mai spune seful Fiscului.
Potrivit lui Diaconu, daca piedicile puse in calea reformei ANAF, in special in zona marilor contribuabili si a masurilor dure impotriva evaziunii nu vor disparea, rezultatele din 2016 nu vor putea sustine politica de relaxare fiscala, „iar eu nu voi participa la slabirea capacitatii administrative a uneia dintre cele mai importante institutii ale statului roman”.
Veniturile bugetului general consolidat au fost anul trecut de 233,6 miliarde de lei, adica 33,1% din PIB, fiind cu 9% mai mari in termeni nominali fata de 2014, potrivit datelor furnizate de Ministerul Finantelor.