Visele lui Oprea. UNPR vrea să obțină 10% la locale!

0

Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) va candida singură la alegerile locale din acest an, stabilindu-și ca obiectiv strategic minimum 10% din voturile electoratului, a declarat sâmbătă, la Brașov, președintele formațiunii, Gabriel Oprea.

Şeful UNPR a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, că săptămâna trecută a avut o întâlnire cu liderul PSD, Liviu Dragnea, și au convenit ca ambele formațiuni să candideze separat la alegerile locale, urmând ca, la alegerile parlamentare, să meargă cu liste comune. Oprea a mai spus că nici la locale nu sunt excluse alianțele între PSD și UNPR, dacă organizațiile decid acest lucru, scrie Agerpres.

„Am stabilit că vom candida singuri fiecare. În județele în care se înțeleg, au libertatea să candideze împreună. Obiectivul strategic al UNPR la locale este de minimum zece la sută (…) În toamnă, vom avea liste comune cu PSD”, a declarat liderul UNPR.

Oprea a menționat că UNPR este un partid care ‘asigură stabilitate economică și politică’, prin urmare nici nu se pune problema „boicotării alegerilor”, dar rămâne ferm pe poziție în ce privește organizarea scrutinului local într-un singur tur.

În cadrul conferinței de presă susținute la finalul Comitetului Național Executiv, Gabriel Oprea a anunțat candidatul UNPR la Primăria municipiului Brașov — Ion Dumitru Dumitrescu, angajat al Direcției Generale a Finanțelor Publice Brașov.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.