CNADNR, despre autostrada Lugoj-Deva

Pe Lotul 2 al autostrazii A1 Lugoj – Deva vor fi construite două tuneluri, nu trei cum era planificat până acum. Compania de Autostrăzi a hotărât ca doua dintre tuneluri să se unească, de fapt, într-un singur tunel mai mare, cu lungimea de circa 1,6 km.

Consiliul Tehnic-Economic (CTE) din cadrul CNADNR a luat o decizie miercuri in privinta sectiunii E2 a Lotului 2 din autostrada Lugoj – Deva, acolo unde acordul de mediu impune realizarea unor tuneluri pentru autostrada astfel incat noua sosea de mare viteza sa nu afecteze fauna din zona. In presa, tunelurile au ajuns sa fie cunoscute drept „tunelurile pentru ursi”, desi teoretic tunelurile vor deservi autostrada si autovehiculele, iar fauna va putea trece pe deasupra, scrie hotnews.ro.

In planurile de pana acum pe aceasta sectiune erau stabilite trei tunele, insa s-a pus problema zonei de circa 400 de metri dintre doua tunele, o zona dificila din punct de vedere a reliefului. Astfel, in sedinta de miercuri CTE-ul din CNADNR a decis sa uneasca tunelul 2 de 834 metri si tunelul 3 de 400 metri lungime intr-un singur tunel mai lung, de peste 1,6 km lungime in total.

„Am dezbatut trei solutii pentru partea de tunele. Era varianta cu sapatura in debleu, o sapatura masiva. Varianta doi era realizarea unui zid de sprijin astfel incat volumul de sapatura scade cu 40%. Si varianta trei era unirea celor doua tunele printr-un alt tunel. E adevarat ca varianta 3 din punct de vedere tehnic e cea mai buna, dar din punct de vedere tehnico-economic CTE-ul va decide”, declara marti seful CNADNR, Catalin Homor, inainte de sedinta CTE.

„Urmeaza proiectarea vreo 4 luni si apoi scoaterea la licitatie. Vom avea un constructor cel mai devreme la anul pe vremea asta. Executia dureaza circa 14 luni”, a mai declarat Homor.

Potrivit lui Homor, restul autostrazii fara partea de tuneluri, circa 15 km, ar putea fi gata la finalul anului 2016.

Pana la decizia CTE-ului de unire intr-un singur tunel a tunelurilor 2 si 3, proiectul prevedea trei tuneluri la urmatoarele pozitii a sectiunii E2 din Lotul 2 Lugj – Deva:

– Tunelul 1 la km 52+880 (290 metri lungime)
– Tunelul 2 la km 53+620 (834 metri lungime)
– Tunelul 3 la km 55+020 (400 metri lungime).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.