Raport șocant: Sporuri de sute de milioane de lei la Transgaz!

0

Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA a înregistrat, în perioada 2009-2013, un „exces” de sporuri, beneficii și avantaje bănești acordate salariaților, aceștia obținând, printre altele, sporuri pentru condiții penibile de muncă, se arată într-un raport al Corpului de Control al premierului din martie 2014.

În contractele colective de muncă încheiate de Transgaz aplicabile în perioada 2009 – 31 mai 2013 au fost prevăzute 13 sporuri/indemnizații, între care sporuri pentru condiții penibile, pentru condiții vătămătoare, pentru condiții periculoase și sporuri pentru condiții grele de muncă, dar și 37 de adaosuri sau beneficii, se arată în raportul Corpului de Control al premierului.

Astfel, în perioada menționată, angajații Transgaz au obținut, în baza prevederilor contractului colectiv de muncă, adaosuri și beneficii în sumă totală de 625.906.938,84 lei, dintre care 116.998.724 lei reprezintă cheltuieli înregistrate de companie cu efectuarea concediilor de către salariați, 38.381.808 lei reprezintă reducerea de 65%, respectiv 50% din costul biletelor de odihnă și tratament în țară și/sau străinătate și contravaloarea transportului pentru salariați și familiile lor, iar 78.616.916 ei reprezintă cuantumul primelor de vacanță.

Printre destinațiile aferente biletelor de odihnă și tratament care au fost decontate angajaților și membrilor familiilor lor se numără China, Mexic, Emiratele Arabe Unite, Italia, Malta, Spania, Grecia, Turcia, Muntenegru, Federația Rusă și Finlanda.

Transgaz a mai plătit în această perioadă aproape 77 milioane lei pentru ajutorul material acordat angajaților contând în contravaloarea a 6.500 mc de gaze naturale pentru fiecare angajat, peste 18,6 milioane lei pentru asigurările voluntare de sănătate, de tip suplimentar, și peste 15,6 milioane lei pentru contribuții la fondurile de pensii facultative, de tip suplimentar.

În perioada menționată, compania a acordat „salariaților cu aport deosebit în realizarea sarcinilor din programele de activitate” premii în valoare de 11.778.957 lei, în raport arătându-se că 11 persoane cu funcții de conducere au beneficiat de sume cuprinse între 31.000 lei și 73.600 lei.

De asemenea, societatea a acordat sponsorizări de 13 milioane lei Asociației Club Sportiv „Gaz Metan Mediaș”, sponsorizările fiind aprobate de persoane din conducerea Transgaz care aveau și calitatea de membri ai consiliului director al respectivei asociații sportive.

În raportul Corpului de Control al premierului sunt evidențiate și cheltuieli „neeconomicoase” cu deplasarea personalului societății în interes de serviciu, în țară și în străinătate.

Consecința decontării unor cheltuieli de cazare pentru care nu au fost prezentate documente justificative, precum și a acordării unor diurne în cuantum mai mare decât nivelul maxim de deductibilitate prevăzut în Legea 571/2003 (…) constă în înregistrarea de către SNTGN Transgaz în perioada 2009-2012, a unor cheltuieli nedeductibile cu deplasarea salariaților în țară, în interes de serviciu, în cuantum de 13.089.870,83 RON„, se arată în raport.

La capitolul cheltuieli de protocol și cheltuieli pentru organizarea de evenimente, în raport se notează achiziția a 15 sticle de vin de colecție din 1959 la prețul unitar de 1.249,50 lei/sticlă (inclusiv TVA) și a 100 de sticle de vin de colecție din 1974 la prețul de 200 lei/sticlă (inclusiv TVA).

Totodată, inspectorii Corpului de control au constatat că 72 dintre cele 80 de contracte de achiziție publică verificate au fost atribuite ilegal, valoarea lor fiind de 90,5 milioane lei.

În finalul raportului se precizează că, având în vedere indiciile privind implicarea reprezentanților Transgaz în acte și operațiuni care pot întruni elementele constitutive ale unor posibile fapte de natură penală, Corpul de control va sesiza DNA pentru efectuarea cercetărilor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.