HCM Baia Mare, victorii pe linie în Liga Campionilor

Vicecampioana României, HCM Baia Mare, a învins fără drept de apel valoroasa formație maghiară FTC Rail Cargo Budapesta, cu scorul de 32-24 (16-14), vineri seara, în Sala Polivalentă ”Lascăr Pană”, în Grupa principală 1 a Ligii Campionilor la handbal feminin.

HCM Baia mare a reușit a treia sa victorie consecutivă în grupa principală 1 a Ligii Campionilor, unde intrase fără vreun punct, relatează Romaniatv.net.

În fața vicecampioanei Ungariei, debutul meciului a fost echilibrat, oaspetele chiar conducând cu 3-2 (min. 6), 4-3 (7). Trei goluri la rând ale gazdelor au adus-o pe HCM la cârma partidei, cu 6-4 (12). Avantajul echipei băimărene a crescut apoi la patru goluri, 11-7 (19), după alte serie de trei goluri consecutive. Avansul a crescut apoi la cinci goluri, 13-8 (21), dar finalul primei reprize a fost marcat de o revenire a echipei Ferencvaros, care a sancționat câteva neatenții ale gazdelor și s-a apropiat la doar două goluri, 16-14, după trei puncte consecutive.

”Fradi”, cum este alintată Ferencvaros, a venit la un singur gol de HCM după pauză, 16-15, 17-16, 19-18. HCM Baia Mare a fost mai atentă în apărare, a recuperat câteva mingi și a punctat excelent pe contraatac, iar Allison Pineau a avut o evoluție de metronom, marcând cu regularitate, astfel că diferența de pe tabela de marcaj a crescut din nou în favoarea echipei antrenate de Aurelian Roșca. A fost mai întâi 22-18 (43), după trei goluri legate ale băimărencelor, apoi s-a ajuns la 27-20 (48), după alte trei reușite consecutive, ecartul maxim fiind de nouă goluri, 32-23 (58), pentru ca scorul final să fie de 32-24.

Pineau a fost cea mai bună marcatoare de la HCM, cu 10 goluri. Au mai înscris pentru gazde Gabriela Perianu — 4 goluri, Valentina Ardean-Elisei — 4, Katarina Jezic — 4, Melinda Geiger — 4, Adriana Nechita — 2, Lois Abbingh — 2, Alexandra Do Nascimento — 2. Paula Ungureanu a avut o evoluție remarcabilă în poartă, parând, între altele, și două aruncări de la 7 metri.

În clasament, pe primul loc se află Rostov de Don, cu 12 puncte (6 jocuri), urmată de FTC-Rail Cargo Hungaria, 9 p (7 j), Larvik, 6 p (6 j), HCM Baia Mare, 6 p (7 j), Fleury Loiret Handball, 4 p (6 j), Thuringer HC, 1 p (6 j).

Următorul meci pentru HCM va fi cel cu Fleury Loiret Handball, în Hexagon, pe 14 februarie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.