Liderul clanului Corduneanu, trimis ani grei după gratii!

Condamnări grele pentru interlopii români. Petronel Corduneanu a fost condamnat la 14 ani de închisoare, iar cumnatul său, la 18 ani. Cei doi au exploatat ani de zile reţele de hoţi şi cerşetori în Occident, de pe urma cărora au câştigat milioane de euro.

Judecatorii de la Tribunalul Iasi au decis, vineri, condamnarea lui Petronel Corduneanu, unul dintre liderii incontestabili ai clanului Corduneanu, la executarea unei pedepse grele: 14 ani de inchisoare, potrivit bzi.ro. Pentru comiterea infractiunii de constituire de grup organizat, Petronel Corduneanu a fost condamnat la 10 ani de inchisoare. Pentru doua infractiuni de santaj, barbatul a fost condamnat la cate 6 ani de inchisoare fiecare. Practic, la pedeapsa principala de 10 ani a fost adaugat un spor de 4 ani de inchisoare. Este cea mai mare pedeapsa primita de vreunul dintre fratii Corduneanu, de cand au aparut ei in Iasi, pana astazi.

In cazul lui Marian Tiuga, judecatorii au luat o decizie extrem de indrazneata: l-au achitat pentru mai multe infractiuni de trafic de persoane si l-au condamnat exemplar pentru alte infractiuni specifice retelor de crima organizata. Astfel, a ajuns la pedeapsa totala de 18 ani de inchisoare.

De asemenea, judecatorii au dispus confiscarea bunurilor imobile ale celor doi. A fost confiscata suma de peste 1,3 milioane euro.

Dosarul lui Petronel Corduneanu este disjuns din dosarul in care au avut loc descinderile spectaculoase din ianuarie 2010. Atunci, au fost ridicate si duse la audieri cateva zeci de persoane. A fost cea mai spectaculoasa actiune din istoria DIICOT Iasi impotriva unei grupari de crima organizata. Din dosarul initial, procurorul de caz a disjuns alte situatii care aveau nevoie de o documentare mai ampla. Astfel, in toamna anului 2013 a fost trimis in judecata Petronel Corduneanu, impreuna cu Marian Tiuga, cumnatul sau. Acest dosar vizeaza doar unele dintre activitatile clanului: racolarea si exploatarea cersetorilor si hotilor de buzunare in strainatate. Procurorii ieseni s-au folosit inclusiv de sprijinul FBI pentru a putea obtine date concrete despre banii trimisi din strainatate catre membrii clanului. In conturile Cordunenilor ar fi intrat peste 1,6 milioane euro, doar din aceasta activitate de exploatare a cersetorilor.

Limitându-ne strict la documentele din dosarul de urmarire penala rezulta ca, din România catre finantarea activitatii a iesit suma de 70.284 de euro, iar beneficiile au fost în cuantum de 1.650.000 de euro. Cu privire la amplitudinea acestei activitati se observa ca ea presupune fluctuatia celor implicati pe un areal ce cuprinde aproximativ 34 de tari”, se arata in rechizitoriul procurorilor.Lista cu tranzactiile efectuate prin Western Union a fost furnizata de catre FBI. Pe aceste liste s-a putut observa ca, pe numele Petronelei Corduneanu, sora lui Petronel, ar fi intrat suma de 400.000 euro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.