Deputații juriști adoptă legea defăimării

1

Deputaţii din Comisia Juridică şi din cea pentru Drepturile Omului au adoptat, marţi, legea defăimării, iniţiată de liderul PSD, Liviu Dragnea, mărind la propunerea preşedintelui PSD cuantumul amenzilor până la 100.000 de lei pentru cei care aduc atingere imaginii unui grup sau unei comunităţi.

Deputaţii jurişti au decis ca sancţiunile aplicate de acest Departament să fie cele prevăzute în Ordonanţa Guvernului 137/2000, adoptând un amendament depus chiar de Liviu Dragnea, potrivit Mediafax.

„(1) Contravenţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) si (7), art. 6-9, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) şi (6), art. 12, 13, 14 şi 15 se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amenda de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate”, se arată la Articolul 26 al Ordonanţei de Guvern menţionate. „Cuantumul sancţiunilor a fost mărit tocmai pentru a-i descuraja pe cei care vor să lanseze afirmaţii defăimătoare„, a explicat Liviu Dragnea.

În varianta adoptată de Senat proiectul prevedea că defăimarea socială s-ar putea sancţiona cu amendă de la 1.000 la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 la 60.000 de lei, dacă vizează un grup social.

Legea a trecut în Comisiile comune din Camera Deputaţilor cu 17 voturi ”pentru” şi 5 ”împotrivă”. Proiectul va intra cel mai probabil miercuri la votul final din plenul Camerei Deputaţilor care este for decizional.

Deputaţii PNL au votat împotriva acestei legi, argumentând că reprezintă „un pumn în gură dat ziariştilor din România”.

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, anunţa în octombrie că va elimina, în Camera Deputaţilor, criteriul defăimării pe criterii de apartenenţă politică şi de avere din Legea defăimării pe care a iniţiat-o, pentru a elimina riscurile de „interpretare greşită”, şi că va diminua cuantumul amenzilor.

Dragnea susţinea atunci că a urmărit cu foarte mare atenţie toate observaţiile care au apărut în spaţiul public şi a precizat că „această lege nu a fost gândită ca un mijloc de cenzură”, ci ca un mijloc legal pentru „demnitatea umană”.Iniţiativa legislativă vizează înfiinţarea unui departament special în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar şi obligaţia ca radioul şi televiziunea publică să includă programe de promovare a toleranţei, profesorii să urmeze cursuri pe această temă, iar unităţile de învăţământ să adopte un „plan anual pentru implementarea acţiunilor privind combaterea discriminării”.

Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor fi însărcinate anual cu elaborarea unui plan privind respectarea drepturilor omului, combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup şi nivelul administraţiei publice locale.

Iniţiativa legislativă vizează nu numai instituţiile publice. Astfel, orice angajator cu cel puţin 50 de angajaţi va include în Regulamentul de organizare şi funcţionare un set de reguli privind respectarea drepturilor omului, combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup.

Citește și
1 Comentariu
  1. Camelian Propinatiu spune

    Extern, nu poate trece neobservata iuţeala cu care românilor li se ciunteşte libertatea imediat dupa închiderea dosarului Contrarevolutiei teroriste. Inexplicabil, dupa ce a fugit de la guvernare PSD ignora inventivitatea tineretului Facebook, uitând dezastrul de la prezidentiale. Cine invârte conturile cu furca, se joaca si cu cifrele amenzilor. Literar, depinde de avocati daca parlamentarii, ministrii, blondele din bancuri, prefectii, primarii, smecherii si interlopii sunt grupuri sociale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.