Scandal: Se vor scumpi medicamentele oncologice?

Share:

Vicepremierul Costin Borc i-a cerut ministrului Sănătăţii să scumpească medicamentele oncologice pentru că producătorii nu mai au profit şi se orientează către alte pieţe, potrivit surselor România TV. Ministrul Sănătăţii respinge o astfel de idee pentru că preţul acestor medicamente e deja ridicat.

Vicepremierul Costin Borc i-a chemat la o întâlnire pe ministrul Sănătăţii referitor la problema crizei citostaticelor. Vicepremierul a propus ca preţul acestor medicamente oncologice să crească pentru ca producătorii şi furnizorii să fie motivaţi să vândă aceste produse pe piaţa din România deoarece în acest moment, de la 1 iulie de când aveam cel mai mic preţ al medicamentelor din Europa aceşti furnizori cumpără medicamentele de la furnizorii internaţionali, apoi le vând în alte ţări europene chiar şi de 3 ori mai mult.

Ministrul Sănătăţii a refuzat categoric o astfel de idee, pentru că el, fiind un chirurg oncolog, ştie foarte bine că preţul acestor medicamente deja este foarte scump. Pe de altă parte, bolnavii de cancer nu au cu ce să se trateze. Potrivit datelor asociaţiilor bolnavilor de cancer, 14 dintre aceste medicamente esenţiale şi ieftine, foarte accesibile pentru bolnavii de cancer, lipsesc din acest moment de pe piaţă.

„Pe de-o parte scumpirea medicamentelor poate ar stopa efortul paralel care se desfăşoară de ani de zile şi pe care noi îl reclamăm în fiecare an. Pe de altă parte, scumpirea medicamentelor face ca accesul la aceste tratamente să fie a unui număr mai mic de pacienţi. Această luptă economică nu face decât să ne afecteze pe noi pacienţii să nu mai avem certitudinea unui tratament coerent ca şi periodicitate şi să ne pună viaţa în pericol. Noi am cerut permanent o aliniere a preţurilor, la nivelul UE, iar medicamentele compensate să fie cu preţuri confidenţiale negociate. Nu avem decât de suferit şi dacă se scumpesc şi dacă se ieftinesc, noi tot suntem în aceeaşi situaţie de a ne pune viaţa în pericol”, a declarat, la România TV, Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

Cei de la UNIFARM spun însă că vor furniza şapte dintre cele 14 medicamente în toate spitalele şi farmaciile din ţară până la finalul săptămânii viitoare.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.