Accident cumplit în Pasajul Obor din Capitală!

Un accident grav a avut loc miercuri dimineaţă, în Pasajul Obor din Capitală. Doi veri în vârstă de 19 ani au ajuns în stare gravă la spital, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un pilon de susţinere al pasajului. 

Potrivit poliţiştilor, şoferul avea viteză, iar carosabilul era umed. Din această cauză, tânărul a pierdut controlul volanului şi s-a izbit violent de un pilon de susţinere al pasajului. În urma impactului, cei doi au fost grav răniţi, iar unul dintre ei a rămas încarcerat.”Au rezultat două victime, dintre care una încarcerată. S-a procedat la extragerea victimei încarcerate. Avea picioarele prinse sub bord”, a spus un reprezentant ISU, relatează Romaniatv.net.

Tinerii au fost transportaţi de urgenţă la spital, iar oamenii legii continuă cercetările. Deocamdată nu se ştie dacă şoferul consumase alcool.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.