Scandal uriaș: Hagi, implicat într-un transfer dubios!

0

Gică Hagi ar putea avea probleme mari după cel mai mare transfer reuşit de Viitorul. Cristian Manea, 17 ani, a fost vândut unui club din Cipru, Apollon Limassol, iar plata a fost făcută de un off-shore, Apollon Football (Public) Limited, scrie ProSport.

Cristi Manea este legitimat în acest moment la Royal Mouscron-Peruwelz, în Belgia, dar nu de către Chelsea, aşa cum ştia toată lumea, ci de către Apollon Limassol. Inclusiv pe site-ul oficial al grupării belgiene scrie că „Manea a fost împrumutat de Chelsea pentru un sezon şi este una dintre cele mai bune speranţe ale fotbalului românesc”.

ProSport dezvăluie că, de fapt, în iunie 2014, cu un an înainte de împrumutul lui Cristi Manea la Mouscron, Gică Hagi a semnat un contract prin care îşi vindea fundaşul în vârstă de 17 ani la Apollon Limassol. Suma de transfer s-a ridicat la 2,5 milioane de euro, iar compania off-shore care s-a angajat să o plătească este Apollon Football (Public) Limited. Manea a rămas să mai joace un an pentru Viitorul. Nicos Kirzis, preşedintele clubului cipriot, a confirmat că românul este jucătorul lui Apollon Limassol: „Da, Manea este împrumutat la Mouscron”.

ProSport mai scrie că, prin transferul la Apollon, Manea a intrat într-un circuit ascuns creat pentru a dribla regulamentele FIFA în privinţa deţinerii drepturilor de transfer de către o a treia persoană, în afara celor două cluburi implicate. Manea este acum proprietatea unui fond de investiţii care plasează jucători în întreaga lume, prin intermediul unor cluburi-gazdă. Apollon şi Mouscron sunt două dintre cluburile controlate de fonduri care au în spate acelaşi om, impresarul israelian Pinhas „Pini” Zahavi, supranumit Mister Fix It („Domnul Rezolvă Tot”). Prin cluburi din diferite campionate ale lumii, Zahavi se asigură că, în actele de transfer, nu apare o terţă parte şi, astfel, regula FIFA nu este încălcată.

„Pini” Zahavi, 73 de ani, a fost la un moment dat cel mai influent impresar din lume. Israelianul are în palmares transferuri uriaşe, precum cele ale lui Rio Ferdinand, Juan Sebastian Veron, Carlos Tevez sau Javier Mascherano, dar patrimoniul său inestimabil constă în relaţiile create printre oameni politici, directori de multinaţionale şi oameni de afaceri din întreaga lume. Printre jucătorii actuali pe care îi manageriază se numără brazilianul Neymar de la FC Barcelona.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.