Pesediștii amenință cu blocarea alegerilor locale

0

Secretarul general al PSD, Marian Neacşu, declară că propunerea copreşedintelui PNL Alina Gorghiu privind atacarea în contencios administrativ a hotărârilor Guvernului legate de alegerile locale este un demers inutil, care însă ar putea duce la blocarea scrutinului.

Marian Neacşu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că propunerea Alinei Gorghiu de a ataca HG este un demers inutil, care riscă să blocheze organizarea scrutinului local, relatează Romaniatv.net.

„Propunerea este ultima încercare de a organiza alegerile în două tururi de scrutin. Era un scenariu de care noi aflasem. (…) Ce să ataci la hotărârea de Guvern? Ea este una strict tehnică, se referă la stabilirea datei alegerilor, la calendarul şi la alte lucruri de factura aceasta”, a spus secretarul general al PSD.

Demersul riscă să blocheze organizarea alegerilor, însă mandatele primarilor, din punct de vedere constituţional, se încheie oricum la patru ani.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, joi, la Satu Mare, că va propune atacarea în contencios administrativ a hotărârilor Guvernului privind alegerile locale pentru a putea invoca în cadrul procesului neconstituţionalitatea alegerii primarilor într-un singur tur.”Săptămâna viitoare, după ce vom avea BPN, vom iniţia demersurile pentru atacarea acestei hotărâri de Guvern în instanţa de contencios administrativ, astfel încât să putem invoca excepţia neconstituţionalităţii prevederilor alegerilor primarilor într-un singur tur. Nu există democraţie în România dacă nu vom reuşi să impunem două tururi de scrutin”, a anunţat copreşedintele PNL Alina Gorghiu într-o conferinţă de presă la Satu Mare.

Ea a afirmat că procedura ”nu este uşoară”, însă liberalii vor să apere principiul reprezentativităţii aleşilor în două tururi de scrutin ”până la capăt”.

Copreşedintele PNL a susţinut că sondajele arată că în cazul în care va fi un vot cu un singur tur schimbarea aleşilor locali va fi în proporţie de 15 – 17%, iar dacă vor fi 2 tururi schimbarea va fi în proporţie de 70%.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.