Business Deschidere — 12 februarie 2016
Profesioniștii din Romsilva denunță abuzurile ministrului Mediului!

Președintele Consiliul Științific Consultativ din Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, dr. ing., Ion Machedon, i-a trimis o scrisoare deschisă ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, scrisoare pe care o prezentăm, integral. Punctul de vedere al Consiliului Științific Consultativ din Regia Națională a Pădurilor – Romsilva (în cadrul căreia se regăsesc toți angajații regiei, care au titlul de doctor în științe! ) este unul pertinent, argumentat, care desființează, punct cu punct, „atacul furibund asupra regiei, a personalului angajat al acesteia, a Consiliului de Administrație și a conducerii executive”, al actualului ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor.

 Scrisoare deschisă adresată doamnei Cristiana Pașca Palmer, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor

„Sunt nevoit să mă adresez dumneavoastră prin intermediul mass-media (așa cum am constatat că vă place să comunicați cu instituțiile pendinte de ministerul pe care vremelnic îl coordonați), în calitatea pe care o am de președinte al Consiliului Științific Consultativ din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, organism profesional – științific, în cadrul căruia se regăsesc toții angajații regiei, care au titlul de doctor în științe.

Acest demers îl fac, după urmărirea cu atenție și cu mare îngrijorare, timp de peste două luni, a acțiunilor, gesturilor, afirmațiilor și declarațiilor dumneavoastră în legătură cu ROMSILVA și, nu în ultimul rând, cu conducerea acesteia.

Sintetizând, iată la ce constatări am ajuns, noi, membrii Consiliului Științific Consultativ, pe care dorim să le aducem nu doar la cunoștința dumneavoastră, ci și a Primului Ministru și a Președintelui României și, nu în ultimul rând, la cunoștința tuturor românilor care încă nu au ajuns să-și piardă credința, sentimentul național și judecata limpede:

  • Ați declanșat atacul furibund asupra regiei, a personalului angajat al acesteia, a Consiliului de Administrație și a conducerii executive, în mod cu totul ,,întâmplător”, imediat după marcarea celor 25 de ani de existență, a singurei regii de stat care, timp de un sfert de secol, a fost permanent singurul mare contribuabil cu profit, care a contribuit la bugetul statului român, cu sume cumulate, uriașe.
  • Motivul principal (de fapt, singurul) al declanșării acestui atac furibund, a fost acela al refuzului decent și argumentat al directorului general în funcție de a da curs solicitării dumneavoastră, total nefondată și, în egală măsură, nelegală, de a-și da demisia.

De ce nefondată?

Pentru că nu ați avut nici cel mai mic argument, prin care să-i reproșați, fie managementul defectuos, fie neîndeplinirea criteriilor de performanță!

De ce nelegală?

Pentru că legea nu vă permitea să faceți o asemenea solicitare, directorul general al Romsilva fiind, conform legii, selectat și numit de către Consiliul de Administrație al regiei.

  • V-ați solidarizat cu secretarul de stat pentru păduri, Erika Stanciu și ați acuzat, ori în necunoștință de cauză, ori (și mai grav!) în mod deliberat, ROMSILVA, că poartă întreaga vină, pentru neinițierea modificării HG nr 924/2015 privind Regulamentul de vânzare a masei lemnoase, în condițiile în care ar fi trebuit, ca ministru, să știți procedurile de inițiere a proiectelor de acte normative, conform cărora, procedura vă revenea integral.

Prin declarațiile publice în acest sens, ați dezinformat și ați manipulat agenții economici de bună credință, cei mai mulți, parteneri tradiționali ai Romsilva și de 15-20 de ani, și v-ați câștigat ca fani, unele ONG-uri care, datorită intereselor diametral opuse regiei, din varii motive, de mai multă vreme, au speculat în folosul propriu, atitudinea dumneavoastră.

  • V-ați dezis total, de misiunea și obligația morală de garant al respectării legii, comițând, în serie, în decurs de mai puțin de o lună, patru grave abuzuri în serviciu și încălcări ale OUG nr. 109/2011, privind guvernanța corporativă, sub al cărei incident se află ROMSILVA, prin:
  1. Emiterea ordinului de revocare a directorului general din Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, fără just temei, în condițiile în care acesta fusese selectat și numit, după parcurgerea procedurii prevăzută de lege;
  2. Emiterea ordinului de numire a domnului Viorel Gheorghe Marinescu în Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, prin eludarea procedurii legale de selecție, fără să mai vorbim despre multiplele conflicte de interese în care acesta se află, în raport cu regia;
  3. Emiterea ordinului de revocare a Consiliului de Administrație, selectat și numit conform procedurii prevăzute de lege, fără motivarea unui asemenea demers și, deci, fără just temei;
  4. Emiterea ordinului de numire a unui Consiliu de Administrație provizoriu, prin încălcarea flagrantă a prevederilor O.U.G. nr. 109/2011, concretizată în eludarea procedurii de selecție, fără să mai vorbim de faptul că, majoritatea acestora se află în evident conflict de interese cu ROMSILVA.
  • Prin toate aceste măsuri nelegale și profund tendențioase, ați reușit cu brio să creați o atmosferă de panică în rândul angajaților regiei, de instabilitate instituțională și, nu în ultimul rând, ați adus o atingere inadmisibilă, demnității și prestigiului celei mai importante componente a CORPULUI SILVIC din România, în memoria căruia aveți marea șansă, de a rămâne ministrul de cea mai de tristă amintire din istoria silviculturii românești.

Oare aceasta a fost principala misiune pe care ați primit-o cu prilejul investirii Dumneavoastră?

Stimată Doamnă Ministru,

Sperăm că ceea ce v-am adresat într-o extrem de scurtă sinteză, prin această scrisoare deschisă, să se constituie într-un prilej de profundă reflecție, pentru puținele luni pe care le mai aveți până la încheierea mandatului.

Sperăm din toată inima, să nu cumva să vă amăgiți cu ideea că, dacă vă veți întoarce la Bruxelles, veți scăpa de imaginea pe care v-ați creat-o în fața CORPULUI SILVIC ROMÂNESC și, îndrăznim să spunem, chiar în fața românilor!

Să vă dea Dumnezeu gândul cel bun!

Consiliul Științific Consultativ din Regia Națională a Pădurilor – Romsilva

Președinte- dr. ing. ION MACHEDON”

 Crăciunescu a avut dreptate. Cioloș face modificările cuvenite…

Într-un comunicat remis pe adresa redacției, Biroul de Presă al Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva a precizat următoarele: „Ca urmare a intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului României nr. 43/03 februarie 2016 pentru modificarea și completarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 924 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 95/8.02.2016, s-a creat posibilitatea determinării, în condiții de piață, a prețurilor de referință pentru anul de producție 2016, pe specii/grupe de specii, sortimente, grade de accesibilitate și tehnologii de exploatare, la nivel județean, pentru masa lemnoasă pe picior care se recoltează din fondul forestier proprietate publică a statului administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.

Astfel, în baza noului act normativ, Directorul General al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva a emis Decizia nr. 45/12.02.2016 pentru modificarea și completarea Deciziei nr. 691/11.12.2015, decizie care se publică pe pagina web www.rosilva.ro și se transmite, spre aplicare, direcțiilor silvice și ocoalelor silvice din structura RNP – Romsilva”.

 P.S. Cotidianul online „Cronica Română„, salută punctul de vedere al profesioniștilor din Romsilva, care au avut, încă o dată, tăria de caracter de a spune adevărul, indiferent de consecințe, și de a arăta opiniei publice și nu în ultimul rând premierului Cioloș, că abuzurile actualei conduceri a Ministerului Mediului la adresa conducerii Romsilva, sunt inacceptabile într-un stat de drept. Modul pervers în care a fost „vânat” directorul general demisionar al Romsilva, Adam Crăciunescu, un „profesionist pur sânge”, modul în care a fost revocat abuziv din CA al RNP-Romsilva, arată fără tăgadă că ministrul Mediului a dat dovadă de o rea-credință greu de explicat! Premierul Cioloș, care a modificat controversatul regulament de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică (dându-i practic, dreptate lui Crăciunescu în privința HG 924/2015! ), are datoria să intervină urgent în acest scandal declanșat de abuzurile ministrului Mediului care a revocat, la fel de arbitrar, alți patru membri din CA al RNP-Romsilva, numind în locul acestora, fără respectarea procedurilor legale, persoane fără pregătirea necesară!

Demiterea de urgență a ministrului Mediului devine o prioritate absolută pentru credibilitatea Guvernului Cioloș!

 

Related Articles

Share

About Author

(4) Readers Comments

  1. Din pacate in Romania legile in vigoare nu se respecta de catre persoanele care sunt puse in functii suspuse(ministri ,secretari de stat,etc.).De ce nu au respectat domnii guvernanti O.U.G nr.109/2011 pe care sindicatele din silvicultura au contestat-o imediat dupa includerea Regiei Nationale a Padurilor -Romsilva?De ce nu au inclus in consiliul de administratie provizoriu al Romsilva persoane a caror integritate sa nu fie pusa la indoiala respectand procedurile?Unde sunt persoanele competente din Academie,Progresul Silvic,alte institutii care cunosc problematica padurilor Romanesti si a personalului silvic?Poate domniile lor nu au auzit de aceste institutii?
    O mare dezamagire …..

  2. oare cand se vor sesiza organele in drept ale statului roman despre aceste individe infractoare ?

  3. Nu sunt in domeniu si nu cunosc, din interior, problemele. Am citit, totusi, cu interes, articolul, preocupat fiind de soarta zestrei silvice a tarii, de care guvernantii isi bat joc de peste douazeci si cinci de ani. Poate, in principiu, acest consiliu stiintific are dreptate, in privinta ministrului si actiunilor sale. Dar am oarece nedumeriri: prima ar fi una de forma, adica nu inteleg cum o scrisoare deschisa, continand punctul de vedere al unui Consiliu Stiintific si semnata de presedintele sau, un doctor inginer, poate fi asa de neingrijita, ca sa fiu blând, din punct de vedere al stilului si gramaticii; domniile lor, doctorii ingineri, nu au niste secretare, asistente, scolite d.p.d.v. al limbii romane?! O alta ar fi legata de faptul ca, in conditiile in care padurile Romaniei sunt supuse unui jaf fara precedent in istoria recenta, nu am cunostiinta de o alta scrisoare, la fel de deschisa, a aceluiasi consiliu stiintific, cu puncte de vedere privind acest jaf si masuri de impiedicare a acestuia. De ce nu au protestat domnii doctori ingineri, in piata publica, in favoarea protejarii padurilor Romaniei?! Despre muntii, proaspat transformati in terenuri aride, nu au nici o parere?! Dar despre constructiile in rezervatii nationale protejate?!
    Sunt intrebari ale unui spectator de pe margine, nepriceput in materie, dar nedumerit si dornic sa inteleaga ce se intampla.
    Toata stima pentru toti specialistii din silvicultura, in mod deosebit pentru cei care contribuie la pastrarea si conservarea „aurului verde” al Romaniei, cu toate consecintele care decurg din aceasta!

  4. Vai-vai: doua muieri abuzeaza si agreseaza cel mai unit si mai mandru corp profesional (eminamente masculin). Totusi, cum se face ca d-l dr. Machedon, doctor in economie forestiera, nu a venit in 25 de ani cu o idee, nu a miscat un deget in politica de preturi a ROMSILVEI. Politica ce a dus la blocajul actual, fara precedent in istoria silviculturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *