UE dă ultimatum Greciei în privința imigranților

0
Uniunea Europeană a dat, vineri, un ultimatum de trei luni Greciei pentru a rezolva „deficienţele grave” în gestionarea fluxului de imigranți la frontiera maritimă cu Turcia, o situație care, potrivit UE, pune în pericol spaţiul Schengen, potrivit unor surse citate de AFP şi Reuters. Dacă Bruxelles-ul nu va fi mulţumit de măsurile luate de Grecia, în spaţiul Schengen ar putea fi reintroduse controalele la frontieră pentru o perioadă de până la doi ani.

Grecia a fost avertizată oficial că va fi temporar dată afară din spaţiul Schengen dacă nu îşi păzeşte mai bine frontierele. Avertismentul a fost făcut acum ceva vreme, dar vineri a fost aprobat documentul oficial, prin care Grecia are la dispoziţie trei luni pentru a aplica un set de 50 de recomandări.

Pe baza propunerii Comisiei Europene, decizia a fost adoptată de către Consiliul UE într-o reuniune a miniștrilor de finanțe din statele membre.

Autorităţile elene sunt în mod repetat acuzate că nu fac eforturi suficiente pentru a securiza frontiera Schengen şi sunt parţial învinuite pentru valul de refugiaţi cu care se confruntă Europa. Cei mai mulţi dintre ei vin pe mare, din Turcia.

Dacă Bruxelles-ul nu va fi mulţumit de măsurile luate de Grecia, în spaţiul Schengen ar putea fi reintroduse controalele la frontieră pentru o perioadă de până la doi ani, o măsură fără precedent.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.