Bebelușii din Argeș nu s-au îmbolnăvit de la portocale

0

Bebeluşii din Argeş nu s-au îmbolnăvit din cauza portocalelor, arată analizele făcute de Autoritatea Sanitar-Veterinară și confirmate de ministrul Agriculturii, Achim Irimescu. Totodată, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, susţine că nu se ştie încă ce anume a dus la îmbolnăvirea copiilor.

Toate ipotezele referitoare la cauza îmbolnăvirii bebeluşilor internaţi cu infecţie digestivă gravă au fost verificate prin tehnicile de care dispune sistemul în momentul de faţă, însă niciuna nu a fost confirmată, a spus luni ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, relatează Romaniatv.net.

„Toate ipotezele au fost verificate, niciuna dintre ele n-a putut fi confirmată până în acest moment prin tehnicile de care dispunem. (…)Verificăm în continuare toate ipotezele pe care avem”, a declarat luni ministrul, după şedinţa grupului senatorial PNL, la care a fost prezent.

De asemenea, ministrul a spus că în momentul de faţă sunt verificate alte variante de infecţii şi intoxicaţii, însă nu a dat niciun exemplu.

„Se întâmplă lucrurile acestea şi sunt absolut regretabile, dar haideţi să fim serioşi, dacă creăm panică şi punem şi presiune pe toţi medicii de acolo, ce rezolvăm? Credeţi că se rezolvă o problemă? (…) Este absolut regretabil că se întâmplă, dar lucrurile astea, din păcate, se întâmplă în orice colţ al lumii ăsteia”, a mai spus Achimaş-Cadariu.

Ministrul Sănătăţii: Nu se impune celulă de criză pentru situaţia copiilor din Argeş

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a declarat, luni, că nu se impune convocarea unei celule de criză la nivelul ministerului în cazul bebeluşilor din Argeş, în condiţiile în care social-democraţii au susţinut că autorităţile române par depăşite şi ar trebui să ceară ajutor extern.

Prezent luni la şedinţa grupului senatorial PNL, ministrul Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu a spus că autorităţile sunt extrem de preocupate de situaţia bebeluşilor din Argeş şi a admis că nu se cunoaşte cauza infestării acestora.

Întrebat dacă nu se impunea convocarea unei celule de criză la nivelul ministerului, Achimaş-Cadariu a răspuns: „Nu. Lucrurile sunt tratate foarte serios!”.

Ministrul Sănătăţii nu a vrut să dea mai multe detalii, motivând că ministerul a emis un comunicat de presă în acest sens, în care a prezentat concluziile de etapă.

„Am vorbit cu președintele ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor — n.r.) care a confirmat că rezultatele pe portocale au fost negative. Cred că sunt de vină alte cauze pentru contaminarea copiilor internați la Spitalul „Marie Curie”. Mi-e greu să mă pronunț de unde ar fi problema dar cred că e ceva pe partea de sănătate, bacterii, dar nu pot să mă pronunț”, a precizat Achim Irimescu.

Autoritățile sanitare au prelevat probe din loturile de portocale ale unui lanț de supermarketuri din Argeș, după ce părinții, dar și medicii și-au îndreptat suspiciunile către fructe pentru o posibilă explicație în cazul bebelușilor care s-au îmbolnăvit grav după ce au fost contaminați cu o bacterie periculoasă.

„Avem rezultate negative pe toate probele analizate, adică nu s-au depășit limitele de pesticide în portocalele controlate”, a declarat şi directorul ANSVSA.

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a precizat că nu este cunoscută cauza îmbolnăvirilor.

„Suntem extrem de preocupaţi de situaţia asta, concluziile de etapă au fost comunicate. (…) Cauza nu o cunoaştem. Lucrurile sunt tratate foarte, foarte serios”, a explicat ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu. De asemenea, probele de lapte praf și apă plată analizate sunt conforme, iar apa din rețelele publice folosită la prepararea hranei copiilor internați la București este potabilă, au anunțat, luni, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Argeș.

Potrivit unui comunicat al DSP Argeș, au fost recoltate probe de la domiciliile copiilor, de la Spitalul de Pediatrie Pitești, precum și din alimente, din apa din rețeaua publică și din apa îmbuteliată care au fost folosite la prepararea hranei pentru copii, înainte de apariția simptomatologiei.

În urma analizelor a rezultat că apa folosită la blocul alimentar al Spitalului de Pediatrie Pitești, precum și la domiciliile mai multor copii din Pitești, Topoloveni și Ștefănești este potabilă. S-a stabilit, totodată, că și apa minerală necarbogazoasă recoltată din două rețele de hipermarketuri este potabilă.

În schimb, apa din sursă proprie folosită într-o gospodărie din Mărăcineni, care din declarațiile părinților era folosită doar la prepararea supelor, precum și cea de la un izvor public din Ștefănești, despre care tatăl a declarat că nu a fost folosită pentru hrana copilului, a fost găsită ca fiind nepotabilă.

„Probele de lapte praf recoltate din farmacii corespund standardelor în vigoare, iar microaeroflora și suprafețele de la Spitalul de Pediatrie Pitești se încadrează in limite normale”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiași surse, niciun copil din județul Argeș nu mai a fost transferat în ultimele patru zile la vreo unitate sanitară din București cu boala diareică acută complicată.

„Restul pacienților prezenți la unitățile sanitare din județul Argeș în ultimele 24 de ore se încadrează în media zilnică specifică sezonului, diagnosticele fiind variate, caracteristice vârstei”, se mai menționează în comunicatul DSP Argeș.

O altă fetiță diagnosticată cu sindrom hemolitic-uremic a decedat în noaptea de duminică spre luni la Spitalul „Marie Curie. Fetița era internată la secția de Terapie Intensivă a unității medicale.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.