Remus Borza: Prioritatea statului ar trebui să fie companiile româneşti!

0

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, av.dr. Remus Borza, a acordat un amplu interviu ziarului Bursa, interviu apărut în ediția print de luni a acestui prestigios ziar. Încă o dată, Remus Borza se dovedește un fin cunoscător al realităților economice și nu numai ale României postdecembriste. Omul care a făcut minuni la Hidroelectrica (generând un profit fabulos!) și care a reușit să stârpească încrengăturile infracționale ale „băieților deștepți” din energie, arată, înclusiv în acest interviu, că  este un profesionist pur-sânge care a demonstrat că atunci când se vrea nimic nu este imposibil. Poate a venit vremea ca un om ca Borza să se gândească și la intrarea în politică. Pentru că România are nevoie, cu disperare, de oameni de calibrul său: inteligenți, cu coloană vertebrală, capabili și deciși să ducă România acolo unde îi este, cu adevărat, locul în lume!

„Remus Borza: Prioritatea statului român ar trebui să fie companiile românești!

  • „Soldul profitului net al firmelor româneşti, de 25 de ori mai mare decât al celor străine”.
  • „Am plătit tribut în fete virgine Înaltei Porţi, ne-am cedat de bunăvoie tezaurul la ruşi şi acum pupăm inelul Marelui Licurici”.
  • România are nevoie de o clasă antreprenorială puternică, una care să ţină cât de cât piept tendinţei hegemoniale a marilor corporaţii, care văd oportunităţi în deschiderea pieţelor într-o economie globalizată”.
  • În cei 26 de ani de tranziţie de nicăieri spre niciunde, companiile româneşti au fost decimate, ignorate, marginalizate şi discriminate de toate guvernele care s-au perindat, n-au beneficiat nici de ajutoare de stat, nici de facilităţi fiscale şi nici de contracte generoase pe bani publici”.
  • „Câţi patroni, directori de multinaţionale aţi văzut cazaţi, în ultimii ani, la «beciul domnesc»? Niciunul. Credeţi că ei nu fură, că nu dau şpagă, că nu spală bani, că nu fac evaziune fiscală?”.
  • „Trăim o profundă dramă a dezumanizării”.
  • „Presa este cel mai mic rău din această tranziţie”.
  • „Întotdeauna, o decizie proastă este mai bună decât niciuna”
  • „ Lipsa curajului asumării deciziei este astăzi marele handicap al României
  • „De regulă, cei din fruntea companiilor statului sunt nişte «yes men», de cele mai multe ori mediocri, blazati, corupti, condescendenţi unor grupuri politice sau de interese, lipsiţi de viziune, autoritate si asumare”.

Procedura insolvenţei prin care a trecut Hidroelectrica a făcut istorie, susţine avocatul Remus Borza, pentru că a demonstrat un lucru fundamental pentru România, faptul că şi companiile statului pot să genereze încredere, stabilitate şi profit, dacă sunt administrate corect.
Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, consideră că o condiţie esenţială pentru succesul companiilor de stat este managementul încredinţat unor oameni recomandaţi de competenţe profesionale, de moralitate, capabilităţi manageriale şi nu exclusiv de carnetul de partid.

Avocatul apreciază: „Companiile statului, cu un management onest, asumat şi vizionar, se pot constitui în veritabile motoare de creştere economică şi piloni de stabilitate socială. Sper ca statul să înţeleagă acest lucru măcar în ceasul al 12-lea. Altminteri, riscă să condamne şi bruma de companii pe care le mai deţine la arierate, şomaj şi falimente”.
Remus Borza este de părere că pilonii unei economii puternice sunt reprezentanţi de clasa antreprenorială şi de capitalul autohton, pe care România, nici astăzi, după 26 de ani de economie de piaţă, nu îi are. În opinia domnului Borza, statul român nu a luat nici o măsură protecţionistă în ceea ce priveşte firavul capital autohton, în condiţiile în care, după Revoluţie, au fost deschise prea larg porţile capitalului străin.

Domnia sa consideră: „România are nevoie de o clasă antreprenorială puternică, una care să ţină cât de cât piept tendinţei hegemoniale a marilor corporaţii, care văd oportunităţi în deschiderea pieţelor într-o economie globalizată. Aceste multinaţionale au deja rutina exerciţiului economic şi au o cifră de afaceri de ordinul miliardelor şi, implicit, o altă forţă de penetrare. Dacă nu mai ai nimic al tău, devii no man’s land. Aşa este şi cu capitalul autohton. Orice ţară ia minime măsuri protecţioniste, indiferent de modelul de piaţă. Şi Germania, şi Anglia, şi Franţa au astfel de măsuri prin care să stimuleze, să încurajeze şi să protejeze capitalul autohton. Noi nu am luat astfel de măsuri protective şi acum se vede. Am devenit o piaţă de desfacere pentru multe industrii. Noi, care în multe domenii aveam poziţii de top. Până la urmă trebuie să ne adaptăm politicile economice în acord cu interesul naţional, care reclamă întărirea clasei antreprenoriale şi a capitalului autohton, ce reprezintă ingredientele de bază ale unei economii sănătoase şi a prosperităţii sociale.

Dacă vindem totul cu nesăbuinţă, la ce condamnăm generaţiile care vin, dacă nu la sărăcie? Le facem iar vasali? Suntem tributari încă aceleiaşi filosofii de viaţă, încrustată în ADN-ul naţiunii române, «capul plecat sabia nu-l taie!» Ce înseamnă asta dacă nu laşitate şi trădare, abandon şi resemnare? Arătaţi-mi ce altă naţiune are o astfel de filosofie? Nici una! Am plătit tribut în fete virgine Înaltei Porţi, ne-am cedat tezaurul la ruşi şi acum aşteptăm lumina de la Marele Licurici. Dintotdeauna am pupat inelul unora mai mari, pentru că dintotdeauna ne-a fost frică să fim noi înşine mari”.

În sprijinul afirmaţiilor sale, avocatul Remus Borza face o radiografie tristă a proporţiei capitalului românesc în economie, comparativ cu cel străin: „În toate sectoarele-cheie din economie, supremaţia este deţinută de companiile din alte ţări. Astăzi, 66% din cifra de afaceri generată la nivelul ţării este dată de multinaţionale. Hai să ne uităm la sectorul energetic, dacă tot suntem la Hidroelectrica. Avem foarte puţine companii româneşti în acest domeniu, cele mai multe fiind străine – OMV-Petrom, Enel, E.ON, CEZ, GDF Suez, MOL, Rompetrol şi altele. De asemenea, din 38 de bănci, doar trei-patru mai au capital românesc, restul sunt cu capital străin. În zona metalurgică, de asemenea, există preponderent capital străin – Alro Slatina (capital rusesc), ArcelorMittal Galaţi (capital indian), Mechel Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii (capital rusesc), Dacia- Renault (capital franţuzesc) etc. În agricultură avem aproximativ aceeaşi proporţie, in industria de prelucrare a lemnului, a laptelui, a cărnii etc”.

Care este performanţa acestor companii străine?, se întreabă retoric avocatul Remus Borza: „În perioada 2008-2014, soldul profitului net, al acestor multinaţionale, care, repet, deţin două treimi din cifra de afaceri a României, a fost de numai 2,5 miliarde de lei.
Până şi profitul Hidroelectrica, în ultimii trei ani, a fost de peste 3 miliarde de lei, iar noi vorbim de profitul tuturor companiilor străine, pe ultimii 6 ani. Spre comparaţie, soldul profitului net al companiilor româneşti – care reprezintă doar o treime din cifra de afaceri generată la nivelul ţării a fost de 55 miliarde de lei, adică de 25 de ori mai mult decât al celor străine. În cei 26 de ani de tranziţie de nicăieri spre niciunde, companiile româneşti au fost decimate, ignorate, marginalizate şi discriminate de toate guvernele care s-au perindat, n-au beneficiat nici de ajutoare de stat, nici de facilităţi fiscale şi nici de contracte generoase pe bani publici”.

Remus Borza susţine că, în timp ce firmele româneşti rămân cu profitul în ţară, îl reinvestesc sau îl pun „la ciorap”, cele străine îşi externalizează profitul, pe dosare de transfer, pe inginerii financiare, pe societăţile-mamă, pe firme fantomă din insulele cele mai virgine sau cele mai exotice.

Domnul Borza spune: „Câţi patroni, directori de multinaţionale aţi văzut cazaţi, în ultimii ani, la «beciul domnesc»? Niciunul. Credeţi că ei nu fură, că nu dau şpagă, că nu spală bani, că nu fac evaziune fiscală?

În ultimii 26 de ani am privatizat excesiv de mult, inclusiv domenii sau resurse strategice. În toţi aceşti ani, România s-a confruntat cu un amplu proces de dezindustrializare, care a scăzut, evident, competitivitatea economiei româneşti.
Concomitent cu această schimbare de atitudine a statului faţă de propriile sale companii, şi aici mă refer şi la cele private, pentru că şi aici statul face o mare greşeală, perpetuând o contraproductivă discriminare între companiile private şi cele publice, şi noi, cetăţenii acestei ţări, la nivelul percepţiei publice şi al mentalului colectiv, trebuie să acceptăm că nu toate averile dobândite în România ultimilor ani sunt ilicite. Egalitarismul social, căruia încă îi suntem tributari, este de asemenea contraproductiv. Oamenii nu sunt egali nici măcar la momentul conceperii lor. Şi, până la urmă, egali în ce? În mizerie? În mediocritate? În promiscuitate? Trebuie să acceptăm această idee, conform căreia unii sunt mai înzestraţi, pot sau îşi doresc mai mult şi nu trebuie să-i pizmuim, să-i urâm pentru asta. O ţară, cu cât are indivizi mai bogaţi, cu atât este mai prosperă. Prosperitatea acestor beneficiari ai tranziţiei se redistribuie, până la urmă, pe orizontala socială. Cu cât dobândesc mai multă avere, cu atât plătesc mai multe taxe la stat. Deci, trebuie să promovăm şi să cultivăm spiritul antreprenorial, căci el este izvorul prosperităţii sociale. Urmând zicala din popor – «Să moară şi capra vecinului», cum un compatriot scoate capul din mocirlă, o întreagă armată de frustraţi îşi unesc forţele să-i dea la gioale nefericitului român care îşi permite să lase o dâră, o urmă a trecerii sale prin viaţă şi timp. Înapoi – îi strigă în cor vajnicii apărători ai nimicului de făcut – în haznaua destinului nostru colectiv!    Şi ca să reuşim trebuie să mai înţelegem un lucru: nimic fără trudă, inspiraţie, viziune, sacrificiu, asumare şi multă muncă nu se poate construi. Cheia tuturor reuşitelor este munca pe care noi am pus-o la stâlpul infamiei după 1990. Am făcut tot ceea ce se poate pentru a o goli de conţinut, de semnificaţie, mesaj şi simbol. Munca nu este un concept sau un slogan bolşevic! Nu tot ceea ce a fost în comunism a fost rău, aşa după cum nu tot ceea ce e în capitalism e bun”.

*  „Trăim o profundă dramă a dezumanizării”

După ’90 s-a creat o gaură neagră, susţine Remus Borza, menţionând că toate acele principii şi valori, până la urmă identitare naţiunii şi care au asigurat supravieţuirea poporului român în perioada comunistă, au fost abandonate.
Avocatul menţionează: „Problema e că în locul lor nu am pus nimic. De atunci am promovat inconştient nonvaloarea, kitsch-ul, grotescul, promiscuitatea. Suntem incontestabil nişte maeştri ai absurdului, iar presa a contribuit semnificativ în cultivarea acestor nonvalori. Avem o presă care nu construieşte, ba din contră, distruge cariere, destine şi vieţi. Este o presă a facilului, a senzaţionalului şi ridicolului. Nu se mai promovează nimic pozitiv! Evident, o ştire pozitivă nu e breaking news, nu e pe prima pagină a ziarelor, nu generează nici audienţă şi nici tiraje. În schimb, o ştire negativă face furori, rating, generează dezbateri aprinse şi satisface pofta de cancan a unei naţiuni hrănite, în ultimii zeci de ani, cu mult, cu foarte mult circ şi, din păcate, cu prea puţină pâine. Suntem printre puţinele ţări din Europa care nu au o lege a presei. Câtă vreme nu funcţionează autocenzura, este de datoria statului să-şi protejeze cetăţenii de furia unor pseudojustiţiari sau deontologi care, în numele dreptului la informare, al interesului public sau, mai nou, al interesului naţional, calcă în picioare valori fundamentale ale omului: demnitatea, intimitatea, libertatea şi, până la urmă, viaţa. Dar trebuie să recunoaştem însă şi faptul că presa este cel mai mic rău din această tranziţie.
În ultimii 25 de ani am asistat neputincioşi la un proces de dezumanizare. Generaţiile postdecembriste şi-au pierdut rădăcinile. Nu mai cred în nimeni şi în nimic. Nu mai au respect faţă de dascăl, faţă de părinte, nu mai au simţul datoriei faţă de patrie, al sacrificiului pentru semeni, al credinţei în Dumnezeu. Am devenit sclavii banului şi ai puterii. Ne cerem cu ostentaţie drepturile, uitând că avem şi obligaţii. Ne-am dezvoltat o mentalitate de asistat, iar indolenţa, delaţiunea, frivolitatea, grobianismul şi mediocritatea le-am ridicat la rang de virtuţi. Trăim o profundă dramă. Drama dezumanizării. Pentru că ce devine un om fără principii, valori şi sentimente decât un animal? Un animal domestic, dar în fond tot un animal. Uşor de dresat şi de condus”.

*  „Întotdeauna, o decizie proastă este mai bună decât niciuna”

Lipsa curajului asumării deciziei este astăzi marele handicap al României, este de părere Remus Borza. Domnia sa apreciază că, întotdeauna, o decizie proastă este mai bună decât niciuna, pentru că, din mers, implementând-o, poţi să o corectezi: „Nu poţi să aştepţi la nesfârşit o revelaţie ca să iei decizia ideală. Nu există aşa ceva. Întotdeauna trebuie să mergi pe primul impuls. Statistic, s-a dovedit că deciziile blitz sunt cele corecte şi nu cele îndelung chibzuite”.
În companiile statului sunt foarte mulţi directori şi puţini manageri, în opinia domnului Borza, care adaugă: „Este o diferenţă fundamentală între cele două clase de profesionişti: un director aşteaptă sarcini, pe când un manager împarte sarcini. Şi directorii mei mă aşteaptă încolonaţi, în poziţie de drepţi, să vadă ce a mai visat despotul. Dar puţine companii au şansa unui despot luminat. De regulă, cei din fruntea companiilor statului sunt nişte «yes men», de cele mai multe ori mediocri, blazati, corupti, condescendenţi unor grupuri politice sau de interese, lipsiţi de viziune, autoritate si asumare.

La toate companiile din portofoliul Euro Insol (n.r. firmă pe care o deţine) am încercat să insuflu câteva din calităţile, valorile şi principiile în care cred, dar, în primul rând, am încercat să-i îndemn pe angajaţi să muncească. Şi mi-am încurajat directorii să devină manageri. Fac parte dintre cei vreo mie de oameni asumaţi, care cu o anumită încăpăţânare, indiferent de riscuri, vor să meargă până la capăt, străduindu-se să pună România pe o traiectorie de normalitate, modernitate şi europenitate, să facă lucruri şi să lase o urmă a trecerii lor prin viaţă şi timp. Nu m-am considerat niciodată un model, dar acele generaţii de tineri născute după „90 chiar au nevoie de modele aspiraţionale, de nişte oameni care au demonstrat că sunt ceva prin ei înşişi. Oameni care n-au primit nimic de-a gata, care au plecat de foarte jos şi au ridicat imperii”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.