Băsescu, vizat de șase dosare penale

Procurorii de la Parchetul General anchetează şase dosare care îl vizează pe fostul preşedinte. Deja dosarul de şantaj a fost redeschis, după ce Băsescu nu a ajuns la un acord cu Firea. în plus, în alte două dosare importante cercetările sunt avansate.

Marţi, procurorul General al României a vorbit despre dosarele pe care le are Traian Băsescu. A anunţat faptul că s-a reluat urmărirea penală în dosarul de şantaj în care este implicată şi Gabriela Firea.

Alte şase dosare se află pe rolul Parchetului General, în două dintre ele ancheta a avansat destul de mult. Bogdan Licu a vorbit despre dosarul privind casa din Mihăileanu şi dosarul tranzacţiilor imobiliare cu Costel Căşuneanu. În acest caz au fost ridicate mai multe documente şi au fost audiaţi mai mulţi martori, urmând ca procurorii să decidă în ce mod va evolua această anchetă.

Acuzaţiile sunt extrem de grave, în condiţiile în care, este vorba despre infracţiuni cum ar fi abuz în serviciu, spălare de bani, neglijenţă în serviciu sau fals în declaraţii.

Din 2004 şi până la finalizarea mandatului de preşedinte, au fost 56 de dosare. Dintre acestea, 49 au fost soluţionate cu netrimiterea în judecată.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.