Programul „Prima casă” rămâne în Legea dării în plată

Programul „Prima casă” va rămâne inclus în Legea dării în plată, au decis, miercuri, cu 8 voturi pentru, 7 împotrivă și nicio abținere, senatorii din comisiile reunite Economic și Juridic.

Cele două comisii vor întocmi un raport pe care-l vor înainta plenului Senatului pentru votul final.

La dezbatere au participat viceguvernatorii BNR Bogdan Olteanu şi Liviu Voinea, secretarii de stat din Ministerul Finanţelor Enache Jiru şi Attila Gyorgy, directorul general al Trezoreriei Statului, Ştefan Nanu, precum şi preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu.

Au mai fost prezenţi Paul Anghel, director general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), reprezentanţi ai Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPRB), ai asociaţiei Parakletos, ai Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), dar şi clienţi ai băncilor.

Senatorii din Comisia Buget-Finanţe au respins marţi propunerile BNR de a se introduce în proiectul legii dării în plată un plafon de 150.000 euro la valoara creditului cu garanţii imobiliare, precum şi ca rata să reprezinte peste 65% din veniturile debitorilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.