”O noapte în Tokoriki”, premiat la Berlinala 2016

Pelicula ”O noapte în Tokoriki” al regizoarei Roxana Stroe a primit ”Premiul special pentru scurtmetraj” la secțiunea Generation 14plus a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

Juriul secțiunii pentru tineret — alcătuit din Vincent Edusei, Emilia Forck, Mira Leskien, Carlotta Saumweber, Tim Schiffer și Esther Siebelitz — a atribuit această distincție peliculei românești pentru tonul aparte și pentru maniera ”superbă de realizare și de narare a poveștii” și pentru ”mesajul urgent, spus din inimă” al filmului, potrivit paginii oficiale a evenimentului, https://www.berlinale.de.

În egală măsură, a fost remarcată ”punerea în scenă cu umor, lipsită de dialoguri și folosirea ironică a muzicii” din scurtmetrajul care prezintă strălucit ”o dragoste inacceptabilă în Europa rurală și repercusiunile ei”.

La secțiunea Generation 14plus, premiul ”Ursul de cristal pentru cel mai bun film” a revenit producției letone ”Es esmuleit” (”Mellow Mud”) a lui Renars Vimba, iar ”Ursul de cristal pentru cel mai bun scurtmetraj” a fost decernat pentru ”Balcony” (”Balconul”), al britanicului Toby Fell-Holden.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.