ASF trimite la Parlament proiectul de lege privind RCA

Share:

Propunerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) privind proiectul de Lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule a fost înaintată, joi, comisiilor de buget-finanțe din Senat și Camera Deputaților, precum și Ministerului Finanțelor Publice, informează ASF.

Proiectul de lege propus are în vedere reglementarea contractului de asigurare RCA pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, în baza căruia sunt stabilite condițiile generale și particulare ale acoperirii unei asigurări RCA.

Proiectul reglementează persoanele care au obligația să încheie contracte RCA și excepțiile de la această obligație, limitele teritoriale de acoperire, limitele de răspundere, riscurile acoperite și excluderile, elemente privind stabilirea și plata despăgubirilor, facilitățile și penalizările aplicabile asiguraților și asiguratorilor, organizarea și funcționarea Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule din România ca fond național de protecție.

Proiectul a fost elaborat în urma consultărilor cu Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România, Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România — UNTRR, Confederația Patronală din Industria Română (CONPIROM), FEDRA, Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), Asociația Societăților de Service Auto Independente (ASSAI).

O dată cu proiectul de act normativ au fost transmise și propunerile discutate în cadrul grupului de lucru dedicat, dar care nu au fost încorporate în document, însoțite de comentariile și observațiile ASF, precizează instituția.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.