O misiune FMI vine în martie la București

0

O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de noul șef al instituției pentru România, Reza Baqir, va efectua o vizită în România în perioada 2 – 15 martie 2016, pentru evaluarea anuală a economiei românești, se arată într-un comunicat al reprezentantului regional al FMI pentru România și Bulgaria, Guillermo Tolosa, transmis, vineri, Agerpres.

‘Misiunea FMI condusă de Reza Baqir, se va afla la București în perioada 2 — 15 martie, pentru a realiza evaluarea anuală a economiei românești, în cadrul consultărilor pe Articolul IV’, se menționează în comunicat.

Membrii misiunii FMI vor avea întâlniri cu reprezentanți ai autorităților române, ai partidelor politice, cu sindicate, asociații de business, cu reprezentanți ai mediului academic și ai sistemului bancar. Consultările periodice prevăzute de Articolul IV din Statutul Fondului constituie un exercițiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situației financiare și economice la nivel național și formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare și economice de urmat pentru asigurarea stabilității și a unei evoluții pozitive la nivelul economiei.

În prezent, România nu are în derulare un acord cu Fondul Monetar Internațional.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.