Guvernul va răspunde săptămâna viitoare plângerii PNL

0

Guvernul va răspunde plângerii PNL pe tema votului în două tururi cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare.

‘Termenul fixat iniţial pentru un răspuns era vineri, 26 februarie. Dacă documentul nu se va transmite în cursul zilei de astăzi, atunci acest lucru se va întâmpla cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare”, afirmă surse guvernamentale pentru Mediafax.

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a anunţat, vineri, 12 februarie, că partidul a depus la Secretariatul General al Guvernului (SGG) plângerea prealabilă pe tema alegerii primarilor în două tururi de scrutin, procedură necesară pentru a se putea depune acţiunea în contencios administrativ.

„Azi (vineri, 12 februarie – n.r.) am reuşit să depunem la Secretariatul General al Guvernului plângerea prealabilă pe tema alegerii în două tururi. Este necesară această procedură pentru a putea depune acţiunea în contencios administrativ. Încercăm să ne încadrăm în intervalul de timp, care este foarte redus, pentru a putea ajunge la obiectivul pe care ni l-am propus de a avea un proces electoral în două tururi, care presupune democraţie, reprezentativitate, legitimitate pentru alesul local şi, de ce nu, dă liber competiţiei în României”, a spus Gorghiu.

Potrivit legii contenciosului administrativ, Guvernul are la dispoziţie 30 de zile pentru a răspunde plângerii prealabile a PNL. Răspunsul este necesar pentru ca liberalii să se poată adresa instanţei.

În cazul legilor în vigoare Curtea Constituţională poate fi sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate doar de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial în faţa căreia s-a invocat excepţia sau direct, de către Avocatul Poporului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.