5.000 de refugiați, la granița dintre Grecia și Macedonia

0

Peste 5.000 de refugiați erau blocați sâmbătă la Idomeni, punct de trecere a frontierei dintre Grecia și Macedonia, în urma deciziei mai multor țări din Balcani de a instaura noi plafoane ale numărului de migranți acceptați zilnic, a anunțat poliția locală greacă.

Blocajul a apărut după ce Macedonia a decis, în urmă cu o săptămână, să închidă frontiera sa în cazul refugiaților afgani și să permită doar trecerea refugiaților sirieni și irakieni. Dintre aceștia din urmă, autoritățile macedonene îi resping pe cei care nu au pașapoarte valabile. Începând de joi seară, doar 150 de refugiați au putut traversa frontiera macedoneană.

Slovenia, Croația și Serbia au decis și ele să limiteze numărul de refugiați ce intră pe teritoriile lor, după ce Austria a impus, în urmă cu zece zile, plafonarea intrării migranților la 80 de solicitanți de azil și 3.200 de persoane în tranzit în fiecare zi.

Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) a anunțat marți că peste 100.000 de imigranți și refugiați au ajuns de la începutul anului în Grecia și Italia. Din totalul de 104.832 de imigranți și refugiați, 97.325 au ajuns pe insulele grecești (comparativ cu 3.952 în aceeași perioadă a anului trecut), iar 7.507 au ajuns în Italia (comparativ cu 7.882 pentru același interval din 2015).

Un număr de 413 imigranți și refugiați și-au pierdut viața în aceeași perioadă, „ruta pe care se înregistrează cele mai mult victime fiind în continuare cea din estul Mediteranei, dintre Turcia și Grecia, unde au fost contabilizate 321 de decese”, a precizat OIM.

Alte 92 de decese au fost înregistrate pe ruta din centrul Mediteranei, pe unde imigranții și refugiații încearcă să ajungă dinspre nordul Africii în Italia. Un număr de 35.132 de imigranți au ajuns în insulele grecești numai în luna februarie. Aproape jumătate dintre aceștia (48%) provin din Siria, un sfert sunt originari din Afganistan și 17% din Irak.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.